Razvan Ciobanu: „Am 42 de ani, stau cu chirie, nu am masina si…” Ce spune despre un posibil copil
Ne-am întâlnit cu Răzvan Ciobanu, ”copilul teribil al modei românești, într-o zi de luni, în atelierul lui, aproape de centrul Capitalei. Am descoperit un Răzvan Ciobanu relaxat, atât la port, cât și ca atitudine. Am stat de vorbă la despre cine este Răzvan Ciobanu astăzi.
Răzvan, pentru ce ți-ai spune în momentul acesta ”Bravo!”?
Pentru tot ce sunt.
Ce ești?
Omul care sunt astăzi. De fapt, mi-aș spune Bravo pentru transformările spirituale pe care le-am suferit în ultimii 7 ani, 8 ani și pentru partea profesională.
O luăm treptat în discuția noastră și o să încep cu fashionul. Este moda o dependență pentru tine?
Nu știu să fac altceva. Nici nu mi-am propus vreodată să fac altceva, habar nu am cum e să treci prin întrebări de identitate profesională: ”Eu ce aș vrea să fac?”, ”Ce o să mă fac când o să fiu mare?”. Eu de mic am vrut să fac haine. Așadar, cam asta este viața mea, nu știu să fac altceva, nu mi-am propus să fac altceva. Dacă m-aș mai gândi să fac altceva, dar sunt prea bătrân și îmi e lene să mă apuc să învăț, dar totuși, dacă ar fi, m-aș apuca de regie-film sau ceva pe parte de imagine.
Razvan Ciobanu: Nu o să poți să te îmbraci alternativ cu buget mic
Stai… aici trebuie să fim optimiști… Să vedem! Oamenii sunt pasionați de haine! – asta a fost pe optimism. Dacă este să vorbim pe realitate trebuie să spun că oamenii sunt extrem de cusurgii. Din păcate, mă uit pe stradă și încerc să găsesc ceva care să mă bucure. Nimic… Mă, au dispărut până și hipsterii. Oamenii au început să se îmbrace pictisitor. Nu regăsesc nimic… Nu văd nimic care să-mi bucure privirea. Există o mentalitate proastă, conform căreia nu poți să te îmbraci bine nu bani puțini. Total neadevărat. Eu, de exemplu, am creat o linie de rochii accesibile pentru orice buzunar.
Aici înțeleg că poate fi vorba și despre o lipsă a identității vestimentare. Dar ce este această identitate vestimentară?
Să știi că identitatea vestimentară este foarte greu de definit. Nici măcar eu nu aș putea spune despre mine că am o identitate vestimentară, pentru că am zile și zile. Pe de altă parte, suntem obsedați de extravaganță, de avangardă. Eu încerc să spun de foarte mulți ani că a fi avangardist sau a fi extravagant înseamnă un buget foarte mare în spate. Nu o să poți să te îmbraci alternativ cu buger mic. N-ai cum. Acolo e vorba despre calitatea hainelor, a țesăturilor. Am pierdut cumva sensul de a ne regăsi în felul în cre ne îmbrăcăm. Ne îmbrăcăm altfel decât suntem numai din disperarea de a fi remarcați. De fapt… ne facem remarcați prin atitudine, nu prin haina pe care o porți.