Răspunsul Ministrului Educației, Monica Anisie: ce se întâmplă cu școlile din Capitală, după ce s-a anunțat o rată de infectare mare!
În cursul acestei zile s-a anunțat faptul că în București s-a depășit rata de infectare de 3 la mia de locuitori, potrivit raportului săptămânal care este publicat de reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică.
Pe de altă parte, prefectul susține faptul că măsurile se vor lua după o rată de 3.4 la mie. Deocamdată nu se impune nicio restricție majoră și nici carantinarea Capitalei. Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat faptul că se iau în considerare toate variantele pentru modul în care se vor desfășura cursurile elevilor, în condiția în care numărul de infectări cu noul coronavirus va crește. Până în acest moment nu s-a luat decizia ca unitățile de învățământ să se închidă, iar orele să se desfășoare în mediul online.
Totodată, Monica Anisie, Ministrul Educației, susține că în acest moment, rata de infectare la nivel de Municipiu este de 2.69, și nu peste 3, așa cum s-ar fi spus.
„Am solicitat această întâlnire a. î. să ne pregătim dacă există posibilitatea să intrăm în scenariul roșu. Am luat în calcul toate variantele. Acum rata la nivelul municipiului este de 2,69. Nu e peste 3″, a spus ministrul Educației, Monica Anisie, arată romaniatv.net.
În ultimele 24 de ore, România a înregistrat 3109 noi cazuri și 68 de decese
Bilanț coronavirus România, 13 octombrie 2020. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3109 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus din 26718 de teste prelucrate. De asemenea, au fost înregistrate încă 68 de decese. La ATI sunt internați 651 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.709.306 teste. Dintre acestea, 26.718 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.933 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.785 la cerere.
Pe teritoriul României, 15.306 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.886 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 34.496 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 23 de persoane.
Sursă foto: arhivă Ciao