Ramona Olaru, pas important! A semnat actele în urmă cu puțin timp: ”A venit momentul!”
Ramona Olaru este în culmea fericirii! Asistenta de la ”Neatza” a reușit să-și îndeplinească cel mai mare vis. Astăzi, 1 noiembrie, a semnat actele și i-a anunțat pe fani!
Ramona Olaru este extrem de activă pe rețelele de socializare și își ține fanii la curent cu tot ceea ce se întâmplă în viața ei. Asa s-a întâmplat și astăzi când a făcut marele anunț! După ani de zile în care a stat în chirie, în sfârșit, Ramona Olaru a semnat actele pentru noul apartament!
A muncit pe brânzi, iar într-un final… are propria locuință! Nu a vrut să dezvăluie nimic până în momentul în care s-a concretizat totul: „A venit momentul! Ca să ne înțelegem… pentru prima dată și în sfârșit după atâția ani de stat în chirie și de muncă multă, în sfârșit apartamentul meu, casa mea. Mamă, doamne, câte am de semnat, dar nici nu mă deranjează că semnez atât de multe. Am întâlnit cei mai minunați oameni în această cursă și cu siguranță o să fie una și mai lungă când o să ne apucăm să amenajăm de la zero totul, ca să fie așa pe stilul meu”, a mărturisit Ramona Olaru, pe contul ei personal de Instagram.
Plină de emoții, Ramona Olaru le-a spus fanilor că îi va ține la curent cu tot ceea ce urmează. Nu de alta, dar locuința trebuie amenajată fix pe placul asistentei de la Neatza!
„Acum că am plecat și că… băi, să știți că n-am mai simțit de mult așa emoție. Am ținut mai pe liniște acest subiect, am zis acum câteva luni bune că spre finalul anului s-ar concretiza acest aspect. Gata! S-au semnat actele, am achiziționat practic prima mea casă, apartament. Acum o să înceapă toată nebunia și o să vă țin la curent cu tot ce fac, cum o să-l aranjez. Locul meu! Îmi vine să plâng, că numai eu știu câte au fost până acum… câți pași, câte milioane de pași în toți anii ăștia. Haide, să fie bine!”, a mai adăugat ea.
Ramona Olaru, ghinionistă în dragoste
Ramona Olaru este una dintre cele mai îndrăgite vedete din showbiz-ul românesc. Mereu cu zâmbetul pe buze, debordând de optimism, asistenta de la Neatza a reușit rapid să-i cucerească pe telespectatori, dar și pe urmăritorii ei.
De ani buni o putem vedea pe micul ecran, la emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani”. Vedeta are o carieră de succes, dar e ghinionistă în dragoste. După divorț, nu a reușit să-și întâlnească sufletul pereche. A avut câteva relații frumoase, dar care s-au sfârșit atunci când nimeni nu se aștepta.
SURSA FOTO: Instagram