Raluca Tănase: “Sora mea are nas comercial” – Surorile „Bambi” vor să-și extindă afacerea!

Publicat: 05 dec. 2021, 20:30 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete

Raluca Tănase și sora ei sunt extrem de implicate în afacerea cu parfumuri. Deși au zeci de magazine deschise, fetele nu vor să se oprescă! Mai mult, acestea s-au gândit serios să-și extindă afacerea, să se axeze și pe fashion.

Raluca Tănase ne-a oferit un interviu exclusiv în care a vorbit despre cum i s-a schimbat viața de când face parte din afacerea cu parfumuri și nu mai pierde nopțile pe scenă, la concerte, dar și ce relație are cu sora ei, Denisa despre care spune că are “nas comercial”!

Raluca Tănase și sora ei deschid magazine cu parfumuri, pe bandă rulantă

Reporter: Iată-ne la deschiderea magazinului cu numărul 41. Felicitări!

Raluca Tănase: Am avut o perioadă super încărcată, cu patru deschideri cu distanță mică între ele și mai avem două magazine de deschis.

Reporter: Tot în țară?

Raluca Tănase: Unul în București și o franciză în Baia Mare, urmează să deschidem. Și mai sunt câteva contracte ce urmează să se semneze, dar nu știu dacă le vom deschide anul acesta sau la anul. Da, suntem într-o continuă activitate și lucrul ăsta ne ține în priză. E bine că suntem așa.

Reporter: Cum faceți față drumurilor, pe avioane, de colo-colo, oboseală mare? Cum reușești să te odihnești?

Raluca Tănase: A devenit o rutină, dormim în avion. Mai avem zile de odihnă… eu, una…Denisa muncește foarte mult și este mult mai implicată decât mine. Când nu e nevoie de mine 100% mai am zile de astea în care îmi dau un restart. Oricum organismul meu e ca un calculator, doarme câte 16 ore o dată la un interval de timp. Asta cere organismul meu ca să se refacă.

Raluca și Denisa se lasă de muzică pentru a se ocupa de afacere?

Sunt obișnuită cu stilul ăsta de viață pentru că și noi la concerte, știi doar, pierdeam nopțile, dormeam ore puține, eram între concerte, emisiuni și tot așa. Cumva nu s-a schimbat foarte mult stilul de viață, ci domeniul de activitate.

Reporter: Vă mai vedem pe scenă… sau nu mai aveți în plan?

Raluca Tănase: Pe viitor da, dar acum cumva, nu neapărat doar că ne-am retras noi, dar pentru artiști este o perioadă mai liniștită și cumva așa a vrut Dumnezeu, că în perioada asta liniștită, să ne redirecționăm noi în altă parte.

Reporter: Cum ești în rest? Mai ai timp de tine, de familie, de viața personală?

Raluca Tănase: „De ce m-am certat cu sor-mea ultima oară?”

Raluca Tănase: Timp mai puțin am, dar să știi că toți cei care erau aproape înainte, îmi sunt și acum și înțeleg. Îi văd mai rar pe ai mei și atunci când am câteva zile libere, îi mai scot în oraș sau mă duc și mai petrec timp cu ei. Am o prietenă foarte bună cu care, acum chiar dacă nu am timp să mă văd, păstrez legătura cu ea prin telefon și în rest cam atât.

Reporter: Ai tăi ce spun? Erau obișnuiți cu voi mai mult pe acasă?

Raluca Tănase: Ei erau… pentru că noi activam mai mult împreună în perioada de dinainte de această afacere cu parfumuri. Să știi că s-au implicat toată vara, ne-au fost alături pentru că mulți dintre colegi au avut concedii și am avut nevoie de oameni care să ne ajute să continuăm activitatea și să nu se simtă serviciile noastre către client și atunci au fost și ei acolo unde s-a putut și a fost nevoie de ei.

Cumva suntem tot în familie, gândește-te că sunt ei, e sor-mea, eu, cumnatul meu și atunci cred că atât timp cât suntem deja mulți oameni care sunt implicați și au o singură dorință, aceea de a dezvolta domeniul de activitate, nu are cum să nu meargă.

Reporter: Dar, spune-mi atunci când există discuții și tensiunii, pe ce motive vă certați? Vă contraziceți?

Raluca Tănase: Nu ne certăm, că suntem foarte deschiși pentru opțiuni și facem brainstorming-uri și nu numai cu noi, cu toată echipa și contează foarte mult părerea tuturor și atunci punem în balanță ce e bine să facem și ce nu e bine să facem.

Dacă mă întrebi de ce m-am certat cu sor-mea ultima oară? Aaa, de la curățenie, că eu sunt obsedată de curățenie, ea nu respectă câteva chestii puțin obsesive ale mele și asta a fost motivul pentru care ne-am certat. Dar chiar mă gândeam, noi nu ne certăm pe partea asta.

Raluca Tănase și sora ei vor se dezvolte și pe partea de fashion

Reporter: Alte proiecte mai aveți, tu pe partea de TV? Abia ai terminat “Bravo, ai stil!”.

Raluca Tănase: Am avut, da, și am avut și ceva propuneri doar că nu mă mai regăsesc atât de mult și atunci îmi place foarte mult ceea ce fac și mi-am pus amprenta în dezvoltarea activității. Sunt în continuare pasionată de fashion și accesorii, îmi doresc foarte mult să dezvoltăm și partea asta și aș vrea să fiu aici 100%. Acum nu știu ce ne rezervă viitorul, eu până la urmă pe partea artistică am încercat tot ce era de încercat și am demonstrat ce era de demonstrat, acum este un challenge pentru mine ceea ce fac în prezent și până nu ajung la un nivel pe care mi-l doresc nu mă opresc.

Reporter: Ziceai că vrei să faci ceva și pe partea de fashion? Tu sau împreună vreți să faceți?

Raluca Tănase: Nu, sub brand-ul pe care îl dezvoltăm. Adică avem idei mărețe, dar sigur că necesită timp. Toate la timpul lor, pas cu pas. E mult și cred că vorbim de ani până ajungem la ceea ce ne dorim.

Reporter: Care este cel mai vândut parfum?

„Sora-mea are un nas comecial, știe ce să aducă pe piață”

Raluca Tănase: Cannabis. Diferența dintre parfumurile noastre și altele este concentrația pură de ulei de parfum. Toate extractele noastre de parfum, pe lângă uleiurile de parfum, dacă vorbim de extracte conțin 30-40% ulei pur și restul alcool.

Dacă vorbim de alte brand-uri, acestea conțin 10-20%, maxim 20%, dar majoritatea sunt 10-15%. Asta face diferența între parfumurile pe care noi le vindem și poate alte parfumuri, persistența lor. De asta au cumva succes și… bineînțeles, aromele alese de sora-mea, care are un nas așa comecial, tot timpul zic de ea că… are un nas comercial și știe ce să aducă pe piață.

Asta cu parfumurile este domeniul ei pentru că ea a făcut școală și știe foarte bine ce trebuie să aducă, la fel și pe partea de skincare. Eu sunt cu tot ce înseamnă prezentare packaging necesar și așa mai departe, poate și partea de promovare, de marketing. Cumva putem spune că facem lucrurile pe care le-am învățat în trecut, doar că le-am redirecționat către partea asta.

 

 

 

 

Publicat: 05 dec. 2021, 20:30 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete
Gabriela Grigoriev este reporter special pe zona de Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN. A…...
Pe aceeași temă