Raluca Bădulescu: ”Ne-am căsătorit în câteva zile, la mai puțin de trei luni de când ne cunoșteam!”
Imaginea Ralucăi Bădulescu este una, parcă, teleportată de pe platourile de filmare de la Hollywood. De departe, însă, capitolul la care excelează diva este cel amoros, despre care spune că este sursa celei mai mari nebunii din viața ei.
”Căsătoria mea cu Florin a fost o mare nebunie. Ne-am căsătorit în câteva zile, la mai puțin de trei luni de când ne cunoșteam. La Starea Civilă am fost doar noi, n-am spus nimănui ce vrem să facem și am plecat în luna de miere care a durat chiar o lună, la Ibiza. Noi am decis întâi să ne căsătorim și apoi să ne cunoaștem. După căsătorie mă duceam în fiecare week-end la Madrid, unde Florin avea un restaurant, și am avut timp să ne cunoaștem, să vorbim. Deși aparent o nebunie, privind înapoi cred că a fost cel mai inteligent și frumos lucru pe care l-am făcut din dragoste”, ne-a declarat exploziva vedetă.
Cununia civilă se întâmpla acum 9 ani, iar în 2016 a avut loc și nunta religioasă, la care a fost prezent și fostul soț al blondei, manechinul Vali Pungă, care este și tatăl fiului ei, Alexandru.