Radu Mazăre contestă condamnarea de 9 ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor
Radu Mazăre contestă condamnarea de 9 ani de închisoare. Fostul primar Radu Mazare se afla, în prezent, în Madagascar. Dar a depus prin avocații săi o contestație în anulare față de decizia ÎCCJ prin care a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare cu executare, în dosarul retrocedării plajelor.
Fostul primar al Constanței contestă la ÎCCJ decizia de condamnare la 9 ani de închisoare cu executare, în dosarul retrocedării plajelor. Mazăre a depus, luni, prin avocații săi, la instața supremă, contestația în anulare, cauza fiind în cameră preliminară, potrivit site-ului ÎCCJ. Până în prezent nu a fost stabilit un termen de judecată.
Radu Mazăre contestă condamnarea de 9 ani de închisoare
În primă instanţă, fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti, în acest dosar, în iulie 2017, la patru ani de închisoare cu suspendare. La fond, Cristian Borcea a fost achitat.
Mazăre a fost acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri (plaje și faleze din Constanța), prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.