Radu Ille, primele declarații despre lupta cu noul coronavirus: ”Nu ai chef de nimic, nu-ți simți capul…”
Radu Ille a făcut mărturisiri cutremurătoare cu privire la infectarea cu noul coronavirus. Celebrul artist a luptat cu boala în urmă cu ceva timp, însă abia acum și-a găsit puterea de a vorbi despre momentele grele prin care a trecut. Cântărețul de muzică populară a povestit cum a reușit să se vindece, deși a refuzat să se interneze în spital.
În urmă cu o lună, Radu Ille s-a îmbolnăvit cu noul coronavirus, iar forma pe care a contactat-o nu a fost una ușoară.Cântărețul s-a autoizolat la domicilu, iar acum când starea sa de sănătate este mult mai bună s-a simțit pregătit să vorbească despre experiența grea prin care a trecut.
”Nu am putut povesti nimănui, dar s-a împlinit o lună de când am avut marea încercare. Totul a început cu dureri de cap și temperatură ridicată. Mai întâi 38,1, apoi 38,4. Am decis să mă testez singur, ca să zic așa, de COVID-19. Mai țineți minte cutiile acelea mici cu alifie chinezească puternic mirositoare?
Ei bine, mi-a adus un prieten din China așa ceva, într-o sticlă mare. Am mirosit sticla. O dată, de două ori, de trei ori. Nimic. Am tras pe nas cât am putut. Tot nimic! Am luat o cantitate de alifie si mi-am introdus-o pe nara dreapta. Atunci am știut că nu poate fi vorba decât de COVID. Mi-am sunat soția, care bunul Dumnezeu a făcut să fie plecată cu copiii, câteva zile și i-am zis cu ce problemă mă confrunt”, a povestit pentru impact.ro Radu Ille.
Artistul nu a dorit să meargă la spital, a ales să se trateze acasă, unde a stat izolat aproape două săptămâni: ”Nu a fost deloc ușor. Nu ai chef de nimic, nu-ți simți capul, dar cred că marele meu noroc a fost că nu am avut nevoie de ajutorul ventilatoarelor mecanice. Cel mai greu a fost însă să stau departe de copiii mei”, a mai spus artistul pentru sursa citată.
Sursă foto: Instagram