Prognoza METEO actualizată | România, lovită de viscol și ninsori! Temperaturile vor scădea cu 10 grade
Temperaturile scad brusc, iar zăpada își va face resimțită prezența în toată țara. Potrivit meteorologilor, până la sfârșitul săptămânii, iarna își intră în drepturi în toată țara. Temperaturile vor scădea cu 10 grade de la o zi la alta.
„Miercuri și joi vorbim, în continuare, de temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit, în special în zonele din partea de vest, în sudul și sud-estul țării și contăm pe valori termice, la nivelul maximelor, de la 1 grad până la 14 – 15 grade. Însă de vineri vremea va intra într-un proces accentuat de răcire.
Vorbim și de precipitații care vor fi predominant sub formă de ninsoare, în special în jumătatea nordică a țării, în timp ce în sud vor mai rămâne de interes valorile de temperaturi mai ridicate până la 13 – 14 grade, la nivelul Capitalei urmând să se înregistreze, posibil, între 11 și 13 grade Celsius.
De sâmbătă, regimul termic va fi apropiat de cel caracteristic datei din calendar în cea mai mare parte a țării. Vorbim de temperaturi maxime între -2 grade și șase grade. Iată, așadar, o scădere cu mai mult de cinci până la șapte grade față de ceea ce vom înregistra miercuri și joi. Astfel, la sfârșit de săptămână, minimele vor fi preponderent negative, cu valori de până la -10 grade în depresiuni și de zero grade în zona litoralului”, a spus Elena Mateescu, director ANM, la Antena 3 CNN.
Prognoza meteo 22 – 29 ianuarie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în extremitatea de nord-est a țării.
Cu excepția regiunilor nordice, unde regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal, cantitățile de precipitații vor fi deficitare, mai ales în jumătatea sudică a țării.
Prognoza meteo 29 ianuarie – 5 februarie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în regiunile nordice și centrale, iar în rest vor fi deficitare.
Prognoza meteo 5 – 12 februarie
Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui specific pentru acest interval, posibil ușor excedentar în regiunile sud-estice.
SURSA FOTO: Social Media