Proaspăta doamnā Hagi a plātit o avere pe rochia de la cununie!
În ziua de Crăciun, Ianis Hagi își celebrează iubirea! Fiul lui Gică Hagi se află, în aceste momente, în fața Ofițerului Stării Civile! Dacă petrecerea de logodnă a fost organizată în urmă cu două luni în Constanța, acum Ianis Hagi a decis s-o treacă pe Elena pe numele său în București. Iar nume grele din fotbal le sunt alături celor doi! CANCAN.RO are primele imagini cu cea care îl face fericit de ani buni pe fotbalistul român, dar și prețul fabuloasei rochii!
Și ea a radiat! Cu o naturalețe aparte, Elena a ales să poarte în ziua cununiei civile, aproximativ la fel ca la logodnă, o rochie roșie ca focul, lungă, cu detalii în partea de jos, mulată pe corp, în valoare de circa 10.000 de dolari, achiziționată de la Marchesa. Semn că aceasta i-ar putea fi culoarea preferată. Ori a vrut să nu fie făcută vreo comparație între petreceri, iar nimeni să nu ridice din sprânceană sau poate a dorit să fie asortată cu Ziua Sfântă a Nașterii Domnului Iisus Hristos. Cine știe?! Oricum ar fi, perechea lui Ianis Hagi e frumoasă de pică! Iar zâmbetul afișat în imaginile realizate de CANCAN.RO scoate în evidență fericirea pe care o simte fiind cea pe care fiul lui Gică Hagi și-a dorit-o ca soție. Citește mai multe aici.