Primul lucru pe care trebuie să-l faci dimineața. Vlad Ciurea dezvăluie obiceiul care îți poate schimba viața
Vlad Ciurea a dezvăluit, recent, care este primul lucru pe care ar trebui să-l facă toți oamenii dimineața, imediat după ce se trezesc. Este un obicei care îți poate schimba viața în bine.
Prof. Dr. Vlad Ciurea este un adept al alimentației sănătoase și obișnuiește să tragă adesea semnale de alarmă cu privire la efectele negative pe care hrana, dar și unele obiceiuri le au atât asupra creierului nostru, cât și asupra întregului organism.
Celebrul medic a dezvăluit care este primul lucru pe care trebuie să-l facem dimineața când ne trezim. Are grijă, de asemenea, să-și urmeze propriile sfaturi. Astfel, medicul se trezește în fiecare dimineață în jurul orei cinci și apoi are tabieturile sale. Unul dintre cele mai importante aspecte este acela că își începe ziua cu două pahare de apă.
„Eu beau două pahare de apă dimineața. Apă plată la temperatura camerei. Se deschide geamul cât mai larg. Se fac mişcări de înviorare. Sunt obligatorii. Şi atunci organismul se pune în mişcare încet, iar lucrurile făcute treptat. Acel duş de dimineaţa trebuie făcut încet. Acea cafea de dimineaţa trebuie băută încet. Eu nu sunt de acord cu ţigara de dimineaţa, dar nu sunt fumător. Şi când eram, nu prea era de dimineaţă. Micul dejun trebuie făcut şi mâncat. De aia se numeşte micul dejun. Cum să dai drumul la locomotivă, dacă tu nu îi dai suportul? Ca la o maşină. Nu îi dai benzină, dar vrei să fugă. Trebuie să facem lucrurile încet, să avem timp pentru fiecare. Fiecare amănunt din viaţa noastră contează enorm ca să pui creierul în mişcare şi să funcţioneze cum trebuie”, a declarat medicul Vlad Ciurea la Antena3.
Ce NU trebuie să faci înainte de somn
Vlad Ciurea trage un semnal de alarmă asupra unui obicei pe care mulți români îl au. Este vorba despre cină. Celebrul neurochirurg le recomandă persoanelor să evite pe cât posibil masa de seară. Dacă există totuși unii care nu pot rezista fără să mănânce înainte de somn, doctorul îi sfătuiește să ia cina până în ora 19:30. În plus, mâncarea trebuie să fie una ușoară.
„Masa de seară trebuie să o trimitem dușmanului. Este un proverb chinezesc, masa de dimineață să o mănânci tu, masa de prânz obligatoriu o împarți cu cineva, iar masa de seară o trimiți dușmanului. Tot ceea ce se mănâncă seara se depune. Și atunci se depune pe organism și încărcăm organismul! Este foarte ușor de spus, dar foarte greu de făcut. Și eu sunt puțin supraponderal.
Toți suferim pentru că suntem într-o situație în care avem o societate care este foarte statică. Nu avem timp de alte lucruri. Când ajungem la domiciliu suntem așa de obosiți încât nu ne mai vine decât să mâncăm ceva și să ne culcăm. Este total greșit”, a explicat prof. dr. Vlad Ciurea în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.