Premierul Ludovic Orban, după ce s-a anunțat că anul școlar începe pe 14 septembrie: ”La școală, copiii sunt mai în siguranță”

07 09. 2020, 14:20

Premierul Ludovic Orban a făcut declarații, după ce s-a anunțat faptul că în data de 14 septembrie 2020 începe noul școlar.

Oficialul susține faptul că la școală, copiii vor fi în siguranță, deoarece se află sub supravegherea cadrelor didactice, vor purta măști și vor respecta regulile de igienă, arată stirileprotv.ro.

”După părere mea, la școală, copiii sunt mai în siguranță, pentru că sunt sub supravegherea cadrului didactic, poartă măști, sunt cât de cât la un nivel de distanțare fizică, pe când copiii în vacanță, mai ales copiii care au fost lăsați liberi pe terenurile de sport, în parcuri, au avut o interacțiune mult mai mare decât interacțiunea care va fi la școală.

Deci aici, insist foarte mult, managementul școlilor trebuie să asigure regulile de protecție sanitară, astfel încât să diminueze la maxim posibilitatea de răspândire a virusului între elevi și între cadrele didactive”, a declarat premierul, după o ședință a conducerii PNL.

Materia de la școală care ar fi cea mai riscantă, din toamnă

Profesorul Alexandru Rafila a transmis faptul că o materie care se predă în instituțiile de învățământ din țară ar putea fi chiar cea mai riscantă. Epidemiologul susține că orele de muzică ar fi cele mai riscante, deoarece prin cântat se poate transmite virusul mai departe.

”Această activitate, cântatul, este una dintre cele mai riscante privind transmiterea bolii. Muzica probabil se va face fără să cântăm, cu noțiuni teoretice, probabil și audio. Cântatul este total contraindicat, e o activitate care favorizează măsură înaltă de transmitere. Să cânți cu mască nu prea e posibil. Ar trebui să aibă la ei o pungă sau cutiuță, care se închidă bine. Pot folosi această mască, dacă sunt antrenați să o pună cum trebuie. Am înțeles că școala va avea un anumit stoc de măști pentru a remedia diferite probleme. Cred că nu ar trebui să ajungem în situația să facem ore fără mască, din cauza anumitor probleme”, a spus prof. Alexandru Rafila, arată Impact.ro.