Povestea neștiută a mașinii scoasă la tombolă pentru a salva viața unei fetițe de 11 luni!
Asociația Ensar Duman organizează o tombolă inedită al cărei mare premiu constă într-o mașină. Scopul lor este acela de a-i reda unei fețițe de 11 luni mobilitatea și șansa la o viață normală.
„Save Alexa! Căutăm 63.550 de eroi care să ne ajute să o salvăm pe Alexa! Înscrie-te la tombolă și poți câștiga o mașină nou-nouță!”. Așa sună mesajul scurt al campaniei Save Alexa!
Organizată de Asociația Ensar Duman, acțiunea caritabilă iese din tiparul campaniilor cu care suntem obișnuiți. Ei de cerut, cer, dar oferă la schimb șansa unuia dintre donatori de a obține o mașină nou nouță, în valoare de peste 12.000 de euro.
Fără să vrei, te gândești de ce nu vând cei de la asociație această mașină pentru a obține rapid o sumă de bani pentru campanie.
“Cazul acesta ne-a atras atenția încă de la început. Alexa este o fetiță în vârstă de 11 luni, diagnosticată cu amiotrofie spinală de tip 1. Vremea când ea ar fi trebuit să meargă de-a bușilea aproape că a trecut și, curând, va veni cea în care copiii de seama ei fac primii pași.
Din păcate, din cauza afecțiunii, Alexa nu poate să-și miște mâinile și picioarele. Lucrurile s-ar schimba dacă micuța ar primi un tratament. Un vaccin salvator produs în SUA.
Însă, prețul acestuia este de 2.125.000 de dolari! 2,1 milioane de dolari, un vaccin! Și mai alarmant este faptul că tratamentul poate fi administrat doar până la împlinirea vârstei de 2 ani”, ne-a declarat Ensar Duman de la asociația care a preluat cazul.
Părinții Alexei s-au confruntat și cu alt tip de probleme. Aproape toate asociațiile cărora s-au adresat le-au solicitat un procent de 30-40 % din suma pe care ar fi urmat să o strângă.
“Am acceptat cazul fără această pretenție aberantă. Printre primii binefăcători pe care i-am rugat să ne ajute a fost și Radu V., un om de afaceri remarcabil, prin generozitate și bunătate, care a sprijinit acțiunile noastre și cu alte ocazii. El ne-a spus
El ne-a oferit 10.000 de euro și ne-a îndemnat să multiplicăm suma prin organizarea unei tombole. Și, asta încerc să fac alături de Mihai Goanță, directorul asociației.
Am urmat regula de 3 simple- dacă vaccinul costă 2.1 milioane de dolari, câți oameni ar trebui să plătească 100 de lei, un bilet de înscriere la tombolă, pentru a acoperi costul tratamentului? La momentul respectiv existau aproape 400.000 de dolari. Ei bine, au rezultat 63.550 de eroi pentru cauza noastră – salvarea Alexei!
În concluzie, căutăm acești eroi și un stăpân pentru mașina nou nouță, roșie, Renaul Clio Collection. Dacă o doriți, cumpărați un bilet și înscrieți-vă la tombola Save Alexa! Vrem să #facemlucruribuneimpreuna și cu ajutor de la Dumnezeu să corectăm cursul vieții acestui copil! Ajutați-ne să ajutăm!”, îndeamnă fondatorul Asociației Ensar Duman.
Regulamentul tombolei poate fi găsit pe www.asociațiaensarduman.ro, iar tichetul de participare, al cărui cost este de 100 lei, se achiziționează prin plata sumei în contul asociației, cu mențiunea “RENAULT CLIO”
Conturile Asociației Ensar Duman create pentru Alexa:
RO26BACX0000001712976005 RON
RO10BACX0000001712976002 EURO
RO80BACX0000001712976003 USD