Poliţist din Bistrița, prins în flagrant când lua mită. Banii erau ascunși sub preș
Poliţist din Bistrița, prins în flagrant. Banii erau ascunși sub preș, iar anchetatorii îl bănuiesc pe polițist că a luat mită de mai multe ori în ultimii doi ani.
Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție Bistrița-Năsăud au prins în flagrant un polițist din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, Secţia 1 Poliţie Rurală Bistriţa, în timp ce a primit suma de 200 lei, ca mită, de la un investigator sub acoperire pentru a nu aplica măsurile legale pentru o abatere la regimul circulației rutiere.
Poliţist din Bistrița, prins în flagrant
Asupra acestuia s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (8 acte materiale dintre care 3 de la investigatori sub acoperire), pe care le-a comis pe parcursul anilor 2018-2019.
Față de suspect, s-a dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare.
Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
Surse din rândul anchetatorilor declară că banii erau ascunși sub preșul mașinii.