Planta care atrage banii și te scapă de datorii. Nu trebuie să lipsească din casă!
Energia pozitivă, prosperitatea, abundența și norocul vin de multe ori, fără să ne dăm seama, din lucrurile mărunte. Cum este cazul unor plante. Plantele au menirea să îți oxigeneze casa la propriu, iar unele dintre ele îndeplinesc, în folclorul popular, și rolul de purtătoare sau aducătoare de noroc.
În cultura chineză, bambusul este o plantă asociată cu norocul și cu bunăstarea. La bază, este considerată o plantă decorativă ideală, atât pentru casă, cât și pentru birou. Această plantă care aduce noroc și bani în casă aparține familiei Asparagaceae și are numele oficial de Dracaena sanderiana. Asemănarea tulpinii cu cea de bambus a făcut posibil acest transfer de identitate.
Bambusul ar avea proprietatea unică de a echilibra spațiul în care este pus. Potrivit tradiției Feng Shui, planta norocoasă ar putea atrage banii în viața noastră în numai 5 zile! Locul perfet pentru a pune bambusul în casă este în colțul avuției. Mai precis, acesta ar fi localizat în colțul din stânga al camerei, în partea opusă ușii. În Feng Shui, toate elementele din jurul nostru au o semnificație anume, iar camerele sunt împărțite după modul în care fiecare loc este afectat de energiile din jur.
După ce punem bambusul în locul potrivit, este foarte important să nu uităm de el! Mai precis, dacă lăsăm să se pună praful în această zonă a camerei, tradiția Feng Shui spune că nu vom mai avea parte de rezultate dorite. Astfel, este important să facem curat cât mai des, pentru ca planta să își facă efectul.
Cum se îngrijește bambusul
Dincolo de asocierea cu prosperitatea, bambusul norocos are buna reputație de a putea fi îngrijit foarte ușor. Bambusul norocos poate fi crescut atât în pământ, cât și în apă. Nu necesită o udare excesivă, uneori preferă lumina indirectă a soarelui, aspecte care vor favoriza apariția de frunzulițe mici și verzi.
În lumina directă, tulpinile pot fi făcute să crească în forme diferite: drepte, în spirală, împletite sau chiar sub formă de inimă. Totodată, temperatura la care bambusul norocos trebuie ținut este cuprinsă între 18 și 35 de grade Celsius. Când este păstrat într-un ghiveci cu pământ, bambusul norocos poate crește jumătate de metru în șase luni.
SURSA FOTO: Social Media