Pierdere mare pentru teatrul romanesc! Anuntul trist despre actorul Florin Zamfirescu
Anuntul trist despre Florin Zamfirescu. „Am mers la spectacole pana acum. În Bucureşti şi în provincie am jucat într-un singur spectacol, «Căsătorie în trei», şi a avut mare succes”, a declarat Florin Zamfirescu.
Anuntul trist despre Florin Zamfirescu
„Am ajuns la o vârstă la care am simţit asta. Vreau să văd ţara, vreau să stau cu cei patru nepoţi ai mei. Sunt orfan, acum 30 de ani a murit tata, în ianuarie a murit mama, şi am avut aşa o revelaţie. Am zis. Am avut experienţele unor colegi care au luat drumul din teatru direct spre cimitir, şi nu e bine.
Eu vreau să mă mai bucur de viaţă, totuşi, să pot şi eu să călătoresc, să văd ce e frumos, pentru că am făcut toate acestea doar în slujba pe care am avut-o. Am muncit foarte mult în viaţa asta, am dormit în frig, pe paie, m-am îmbolnăvit, am spaime, am temeri, am coşmaruri cu scene din filme. Eu zic că am ajuns la capăt. E timpul să spun STOP”, a mai spus actorul, conform click.ro.