Pictura renascentistă găsită într-o bucătărie, vândută pentru suma record de 24 de milioane de euro

de: D. C.
28 10. 2019, 11:22

Pictura renascentistă găsită într-o bucătărie din Franța, a fost vândută pentru suma de 24 de milioane de euro la o licitație organizată de casa Actéon, depășind de șase ori estimările, potrivit The Guardian.

Capodopera renascentistă a devenit cea mai scumpă pictură medievală vândută vreodată la licitație.

Pictura renascentistă găsită într-o bucătărie

Pictura a stat agățată mai multe decenii deasupra unei sobe de gătit într-o casă aflată în partea nordică a Parisului și nu a atras atenția proprietarei sale, în vârstă de aproximativ 90 de ani, ce a considerat că este o icoană din Rusia. Aceasta a afirmat că nu își amintește de la cine o are și nici momentul în care a intrat în posesia familiei sale.

În luna iunie, bătrâna a decis să își vândă casa pentru a se muta în altă parte. În acest context, a chemat un expert de la casa de licitații din Senlis pentru a evalua obiectele din locuință, cu speranța că va putea vinde câteva dintre acestea.

Tabloul nesemnat, de numai 26 pe 20 de centimetri, se afla în condiții excelente, cu toate că atunci când a fost găsit era acoperit cu un strat gros de mizerie adunată în timp.

„Rar vezi ceva de o asemenea calitate. Am crezut imediat că este o lucrare italiană timpurie, dar nu mi-am imaginat că îi aparține lui Cimabue”, a declarat Philomène Wolf pentru publicația Le Parisien.

Pictura “Cristos batjocorit” a fost expusă vineri pentru public, la primăria din Senlis.

Reprezentanții casei Actéon nu au dezvăluit numele celui care a achiziționat pictura, dar au confirmat că un muzeu din străinătate s-a numărat printre cei ce au licitat.

„Atunci când o lucrare unică a unui pictor precum Cimabue ajunge pe piață, trebuie să fii pregătit pentru surprize. Este pentru prima dată când o pictură a lui Cimabue ajunge pe piață”, a declarat Dominique Le Coent, organizator al licitației de la casa Actéon din orașul francez Senlis.