După moartea lui Matache însuși, însă, adică în secolul XX, Piața Matache a continuat să se dezvolte, mai ales datorită poziționării foarte bune. Pe lângă măcelăria de la care a început totul au apărut tot mai multe tarabe și tărăbuțe, luând astfel naștere Hala Matache, cea care le îngloba pe toate. Mereu populat cu personaje vii și interesante și vizitat de oameni asemenea lor, acel loc parcă binecuvântat de la intersecția străzilor Buzești și Griviței s-a transformat într-un fenomen social, un veritabil nucleu al părții întreprinzătoare și șugubețe a orașului.
Cea mai înfloritoare perioadă a Pieței Matache a fost fără îndoială cea interbelică, atunci când diversitatea pe care piața o promova fără să știe sau să-și propună asta era un mod de a trăi al bucureștenilor și a făcut capitala celebră la nivel mondial sub alintul de ”Micul Paris”. Piața era un veritabil creuzet de multiculturalism, cu negustori sau clienți din zeci de țări și de toate religiile veniți la o afacere sau măcar la o bârfă.
În comunism, ca orice alt fenomen care sărbătorea diferențele și încuraja întreprinderea privată, piața Matache și-a început declinul. Primul pas a fost redenumirea ei în ”Ilie Pintilie”, după numele unui ”erou” comunist mort în închisoarea Doftana în timpul cutremurului, fost muncitor feroviar la CFR Grivița.
Astăzi, deși demolată parțial și înconjurată de clădiri aflate departe de cea mai bună formă a lor, Piața Matache mai păstrează încă un pic din acel farmec pierdut al străzii cu de toate. Rămâne un loc încărcat de magie al Bucureștiului, un loc care, când te plimbi pur și simplu prin zonă, te atrage fără să vrei. Vraja pieței Matache este și va rămâne mereu acolo, în picioare.
Material realizat în cadrul „București-Centenar”- Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația