Peste câți ani va trece pandemia de COVID? Răspunsul îngrijorător al unui renumit medic
Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, a dezvăluit în cadrul unui interviu când va dispărea boala, dar și ce soluții s-au mai găsit împotriva infectării cu noul coronavirus.
Medicul Oancea a vorbit la începutul interviului despre situația din Timișoara: „Mai avem doar câteva locuri, dar situația este foarte dinamică – acum pot să am 5-6 locuri libere, dar în jumătate de oră poate să fie totul plin”, a spus acesta.
De asemenea, medicul a făcut un apel către populație și a mai explicat încă o dată faptul că masca de protecție și distanțarea fizică sunt singurele arme pe care oamenii le au împotriva infectării.
„Chiar dacă pot părea măsuri banale, dar până nu vine vaccinul, ca să avem un alt instrument împotriva acestui virus, tot ce încercăm acum sunt tratamente care au efect la unii pacienți, la alții nu. Până nu avem un vaccin nu putem să spunem că avem o armă fiabilă de luptă împotriva acestui virus”, a fost avertismentul managerului spitalului COVID din Timișoara.
Peste câți ani va trece pandemia de COVID-19?
Cristian Oancea este de părere că o altă pandemie apare odată la 7-98 ani.
„Am trecut și prin gripă, și prin rujeolă. Aceste epidemii și pandemii tot revin ciclic, odată la 7-8 ani o să tot apară câte o epidemie sau pandemie. Tocmai de aceea, trebuie să avem infrastructura umană și sperăm în continuare la investiții, pentru că noi nu ne putem compara încă nici pe departe cu sistemul medical vestic. Spitalele pe care le avem trebuie să le dotăm corespunzător și să avem spitale care să facă față următoarelor provocări”, a spus el.
„Eu am mai spus-o și au mai spus-o și domnul profesor Rafila, și domnul profesor Cercel: Trebuie să învățăm să trăim cu acest virus. Nu putem să ne închidem în casă 5-6 ani, până trece definitiv, pentru că nu o să treacă. Soluția este să fim responsabili și să fim solidari, adică nu trebuie să ne batem joc unul de munca celuilalt”, a încheiat medicul.