Patru bărbați acuzați că furau bunuri de la turiștii străini din Centrul Vechi al Capitalei, reținuți
Patru bărbați acuzați că furau bunuri. Potrivit unui comunicat transmis vineri de polițiști, Direcţia Generală de Poliţie a municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au percheziţionat trei locații din Capitală şi pus în aplicare patru mandate de aducere în cazul unor persoane bănuite că furau bunuri de la turiști străini, aflați în Centrul Vechi.
Potrivit DGPMB, cei patru bărbați au vârste cuprinse între 25 și 45 de ani și au acționat în perioada iulie-septembrie, distrăgând atenția cetățenilor străini, sub pretexul că le fac fotografii, iar în acest timp, le furau bunuri din buzunare și genți.
Patru bărbați acuzați că furau bunuri
„Bănuiţii distrăgeau atenţia cetăţenilor străini sub pretextul efectuării unor fotografii, timp în care le sustrăgeau bunuri din buzunare sau genţi. (…)
În urma investigaţiilor efectuate, în sarcina acestora s-a stabilit că la data de 11 iulie, în timp ce se aflau în incinta unui restaurant din sectorul 3, profitând de neatenția unui cetăţean străin, i-ar fi sustras portofelul cu documente, carduri și suma de peste 350 de euro. Ulterior, ar fi folosit cardurile la operațiuni financiare la o societate comercială”; se arată în comunicatul citat.
Polițiștii mai arată că în urma perchezițiilor, la domiciliile celor patru persoane bănuite au fost găsite o parte din obiectele furate, precum şi alte bunuri care ar fi putut fi folosite la comiterea faptelor.
În acest caz, cercetările se fac sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru infracțiuni de furt şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Cei patru bărbaţi au fost reținuți și urmează să fie duși în fața instanței.