Patrizia Paglieri a trecut printr-o cumplită tragedie! Cum și-a pierdut ambii părinții, la distanță scurtă de timp
Mereu o apariție tonică, cu zâmbetul pe buze, viața i-a oferit și câteva episoade dificile Patriziei Paglieri, care a suferit extrem de mult după ce părinții ei au murit la un interval de timp relativ scurt. Cât de mult a schimbat-o această experiență, a povestit într-un interviu pentru CANCAN.RO.
Patrizia Paglieri și-a deschis sufletul și a povestit despre o etapă importantă din viața ei. A mărturisit că părinții ei au fost cel mai mare sprijin pe care l-a avut de-a lungul vieții. Italianca recunoștea că și-a dorit independența în raport cu un bărbat. Acesta fiind motivul pentru care și-a crescut băiatul singură.
Celebrul chef a venit alături de tatăl său în România, în anul 1993, când era foarte tânără. Acum cinci ani, modelul ei patern s-a stins din viață. Ceea ce a afectat-o puternic pe Patrizia Paglieri. Cu toate acestea, vedeta de la „Dimineața cu noi” și-a păstrat pozitivismul.
„În viață am trecut prin multe multe dificultăți. Să vii în România, să o iei de la capăt, au fost multe momente dificile, dar mereu am pus pe primul plan sănătatea. Am zis că, dacă am sănătate, pe celelalte le aranjez. Nu sunt o persoană care trebuie să aibă caviar, să fie fericită. Văd partea de la pahar plină. Urât a fost când a murit tata, acum cinci ani, apoi a murit și mama, acum doi ani, asta a fost cel mai urât. Nu cred că există ceva mai urât decât să-ți pierzi mama și tatăl. Și au fost și momente grele din punct de vedere financiar!”, a povestit Chef Patrizia. Mai multe detalii găsiți pe CANCAN.RO.
Cine este iubitul Patriziei Paglieri
Chiar dacă în luna februarie a acestui an a declarat că s-a despărțit de iubit, Patrizia Paglieri pare că a mai acordat o șansă relației.
”Viața mea personală nu este așa de interesantă, adică nu am probleme. (râde – n.r.) Am un iubit, suntem de 5 ani împreună, dar el sta mai mult în Italia. Firește, că în orice relație, mai avem mici neînțelegeri. Dar mereu trecem peste ele pentru că vorbim întotdeauna. Comunicarea e cheia”, a declarat vedeta pentru CIAO.RO.
Care este secretul unei pofte de viață molipsitoare? Noua vedetă a matinalului de la Kanal D ne-a explicat.
”Îmi place să râd. Daca mă deprim și văd totul negru, nu rezolv nimic. Este adevărat că nu poți fi aerian, trebuie să fii la curent cu ce se întâmplă în jurul tău, dar trebuie să fim optimiști. Iar rolul nostru în emisiune este să îi înveselim pe oameni, să-i facem să se simtă bine”, ne-a mai spus Patrizia.