O prezentatoare celebră din Italia are coronavirus! În ce stare se află jurnalista

18 03. 2020, 14:10

Michela Persico, jurnalistă sportivă şi partenera fotbalistului de la Juventus a fost depistată pozitiv cu COVID-19, după ce şi testul iubitului său a arătat acelaşi lucru.

Michela Persico a făcut anunţul luni seară, prin intermediul reţelelor de socializare: „Rezultat pozitiv, dar asimptomatic! Sunt bine şi vă mulţumesc foarte mult pentru afecţiune!”.

https://www.instagram.com/p/B9zVQ5bqzJl/

 

„Izolarea e lungă şi plictisitoare, dar aşa este pentru toată lumea”

Fundaşul echipei Juventus Torino, Daniele Rugani, primul fotbalist din Serie A infectat cu Covid-19, a declarat, luni, că se simte bine, numai că, în această perioadă izolarea îi dă bătăi de cap.

„Sunt bine. Nu am avut simptomele obişnuite. Am avut noroc şi sper că acest lucru va ajuta lumea. A fost greu, mai ales din cauza mediatizării. Mulţumesc tuturor celor care mi-au trimis mesaje. Sunt singur la hotel şi voi mai rămâne aici pentru o vreme. Izolarea este lungă şi plictisitoare atât pentrumine cât şi pentru toată lumea”, a declarat Rugani.