(P) Ghid simplu pentru alegerea televizorului perfect

09 07. 2025, 13:35

Ai pus ochii pe un televizor TCL sau un televizor de la alt producător, însă nu știi dacă este televizorul potrivit pentru tine? Acest ghid simplu pentru alegerea televizorului perfect nevoilor tale te va ajuta și te va ghida spre alegere corectă. Nu e chiar atât de greu să alegi un televizor dacă știi ce să iei în calcul și care sunt specificațiile și criteriile de selecție cele mai importante.

Alegerea televizorului perfect – ghid simplu de alegere a televizorului

Dacă vrei un televizor de la TCL foarte bun, de exemplu, atunci următoarele sfaturi cu privire la dimensiunile ecranului, rezoluție, sistem de operare și ieșiri etc, te poate ajuta să selectezi din mulțimea de televizoare disponibile pe piață, doar un televizor, cel mai potrivit pentru tine.

Nu ne complicăm foarte mult și nu-ți vom vorbi în termeni tehnici, ci ne dorim ca acest proces de alegere a televizorului perfect nevoilor să fie unul cât mai simplu. De ce să complicăm lucrurile? Haide să vezi ce contează cu adevărat când alegi un televizor și cum te asiguri să ai făcut o alegere bună.

Alegerea televizorului în funcție de dimensiunile display-ului

Există televizoare de dimensiuni diferite, pentru preferințe diferite și bugete diferite. În acest sens, poți alege în funcție de nevoile pe care le ai și bugetul disponibil, un televizor mic, de dimensiuni medii sau un televizor cu ecran foarte mare. Televizoarele de până în 40-43 inch sunt potrivite pentru spații mai mici. Televizoarele cu diagonală de peste 43 inch, dar până în 65 inch pentru spații medii, camere open-space de dimensiuni medii, iar cele de peste 75 inch, dar până în 115 inch pentru spații mari și foarte mari.

TCL, de exemplu, aduce în atenția utilizatorilor televizoare de toate dimensiunile, însă pe lângă dimensiunile display-urilor, trebuie ținut cont și de distanța de care dispui. Distanța ideală de vizionare trebuie calculată, mai ales dacă îți dorești să ai parte de o experiență de vizionare plăcută, din toate unghiurile.

Pentru a te asigura că alegi un televizor potrivit ca dimensiuni, tot ceea ce trebuie să faci este să înmulțești diagonala TV-ului în centimetri cu 1,3. Dacă luăm ca exemplu televizoarele TCL, atunci iată cum ar arăta o distanță de vizionare ideală, în funcție de cât de mare este televizorul:

  • 81 cm – 32 inch: 105,3 cm distanță
  • 100 cm – 39.5 inch: 130 cm distanță
  • 101 cm – 40 inch: 131,3 cm distanță
  • 109 cm – 43 inch: 141,7 cm distanță
  • 127 cm – 50 inch: 165.1 cm distanță
  • 139 cm – 55 inch: 180,7 cm distanță
  • 147 cm – 58 inch: 191,1 cm distanță
  • 165 cm – 65 inch: 214,5 cm distanță
  • 190 cm – 75 inch: 247 cm distanță
  • 216 cm – 85 inch: 280,8 cm distanță
  • 248 cm – 98 inch: 322,4 cm distanță
  • 291 cm – 115 inch: 378,3 cm distanță

Alegerea televizorului în funcție de tehnologia de afișare

Este important să se înțeleagă că sunt mai multe tehnologii de afișare, iar fiecare dintre acestea vine cu avantaje care pot face diferența. Unele oferă o experiență vizuală foarte bună, altele, ca QLED sau Mini-QLED, aduc puțin mai mult decât alte tehnologii.

  • LED (Light Emitting Diode) – tehnologie folosită de televizoarele cele mai accesibile, este specifică mai mult televizoarelor entry-level
  • QLED (Quantum Dot LED) – folosesc o iluminare LED standard, dar adaugă un strat de puncte cuantice (nanoparticule) care îmbunătățesc luminozitatea și saturația culorilor, de unde rezultă imagini mai vibrante și mai dinamice
  • OLED (Organic Light Emitting Diode) – specifică televizoarelor premium, este o tehnologie datorită căreia fiecare pixel emite propria lumină, ceea ce elimină necesitatea unui sistem de iluminare de fundal. Datorită ei, ecranele extrem de subțiri, cu un contrast perfect, cu nuanțe de negru absolut și culori intense sunt posibile, însă trebuie să reții că sunt și printre cele mai scumpe TV-uri
  • QNED (Quantum Nano Emitting Diode) – regăsită cel mai adesea pe televizoarele LG, este o combinație de NanoCell, Mini LED și puncte cuantice care oferă o puritate mai mare a culorilor și controlează mai bine efectul de halou luminos în jurul obiectelor strălucitoare, mai ales în condiții de luminozitate ridicată
  • QLED Mini-LED – specifică televizoarelor TCL de ultimă generație, combină tehnologia de afișare QLED cu strat de puncte cuantice (Quantum Dots) care fac posibile culorile mai vibrante, saturația mai mare, luminozitatea mai bună cu tehnologia Mini-LED care ajută la un contrast mai bun, imagini mai detaliate, negru mai profund, întrucât folosește mii de LED-uri extrem de mici, în locul LED-urilor mai mari

Alegerea televizorului în funcție de rezoluție

Cu cât televizorul are o rezoluție mai bună, cu atât mai bine. Pe piața televizoarelor, fie ele TCL, Samsung, LG etc, vei regăsi mai multe rezoluții, mai de exemplu:

  • HD (1280 x 720 pixeli) – potrivită pentru ecrane de până în 32″, oferă o imagine clară fără pixeli vizibili de la distanță normală
  • Full HD (1920 x 1080 pixeli) – o alegere populară pentru majoritatea utilizatorilor, oferă o calitate bună a imaginii pe televizoare de până la 50″
  • 4K UHD (3840 x 2160 pixeli) – ideală pentru ecrane mari de peste 50″, vine cu detalii mai fine și o claritate superioară
  • 8K UHD (7680 x 4320 pixeli) – potrivită pentru cei care vor cea mai nouă tehnologie pe ecrane mari de minim 65″, dar conținutul disponibil este limitat, iar prețul televizoarelor mult mai mare

Alegerea televizorului potrivit în funcție de alte criterii

Alte criterii importante de alegere sunt marca televizorului. TCL, de exemplu, alături de alte mărci cunoscute ca Samsung și LG, sunt cele mai populare. Ca sistem de operare, ar fi de preferat ca televizorul să fie un Android, pentru că acesta oferă acces la o mulțime de aplicații. Nu e obligatoriu, totuși, cu atât mai mult cu cât vei regăsi pe majoritatea televizoarelor Netflix, Amazon Video, YouTube, Disney Plus etc. Rata de refresh, mai ales dacă dorești imagini fluide, ar trebui să fie de cel puțin 120Hz. Televizorul, fie el TCL sau altă marcă, mai trebuie să aibă și porturi USB, Wi-Fi 6 sau Wi-Fi 5, precum și LAN, conexiune prin cablu oferă cea mai mare stabilitate și viteză.

Sursă foto – freepik.com