Oscar 2019. Tot ce nu stiai despre aceasta gala. Cat de grea e o statueta aurita si cine detine cele mai multe
Oscar 2019. Cat de grea e o statueta aurita? 3,85 este greutatea, în kilograme, a unei statuete Oscar, care are o înălţime de 34 de centimetri. 3.400 este numărul de locuri din Dolby Theatre (fostul Kodak Theatre), unde gala premiilor Oscar este organizată în fiecare an, începând din 2002.
1929 este anul primei ediţii a premiilor Oscar, la doi ani după înfiinţarea Academiei de film americane – The Academy of Motion Picture Arts and Sciences. 1.500 este numărul jurnaliştilor şi angajaţilor din mass-media acreditaţi la Oscar.
300 este numărul fericiţilor câştigători, aleşi prin tragere la sorţi, ai locurilor de lângă covorul roşu pe care vor defila celebrităţile. 24 este numărul categoriilor de premii – cu excepţia celor pentru întreaga carieră -, însă pot exista mai mulţi câştigători în cadrul unei singure categorii.
Oscar 2019. Filme nominalizate
Lungmetrajele „The Favourite”, de Yorgos Lanthimos, şi „Roma”, de Alfonso Cuaron, conduc, cu câte zece selecţii, în topul nominalizărilor la cea de-a 91-a ediţie a galei Oscar. Câte opt nominalizări au primit filmele „A Star Is Born”, de Bradley Cooper, şi „Vice”, de Adam McKay, iar „Black Panther”, de Ryan Coogler, de la Marvel, are şapte selecţii, inclusiv pentru cel mai bun lungmetraj.
- – 14 este recordul nominalizărilor obţinute de un film, deţinut de „Totul despre Eva” (1951), „Titanic” (1998) şi „La La Land” (2017).
- – 11 este recordul premiilor Oscar câştigate de un film, deţinut la egalitate de „Ben-Hur”, „Titanic” şi „Stăpânul Inelelor: Întoarcerea Regelui”.
- – „The Lord of the Rings: The Return of the King” (2003) este şi filmul care a obţinut cele mai multe premii în toate categoriile la care a fost nominalizat – 11.
– Trei filme au primit cvintetul de mari trofee Oscar – „cel mai bun lungmetraj”, „cel mai bun regizor”, „cel mai bun rol principal masculin”, „cel mai bun rol principal feminin”, „cel mai bun scenariu adaptat/ original”: „It Happened One Night” (1934), „Zbor deasupra unui cuib de cuci/ One Flew Over the Cuckoo’s Nest” (1975), „Tăcerea mieilor/ The Silence of the Lambs” (1991).
Oscar 2019. Doar regizori barbati nominalizati
Anul acesta, nicio femeie nu se numără printre regizorii nominalizați.
- – Kathryn Bigelow este prima și singura femeie premiată cu Oscar pentru regie – în 2010, pentru „The Hurt Locker”.
Anul acesta, pentru prima dată, Spike Lee a fost nominalizat atât la premiul pentru cel mai bun regizor, cât și la cel pentru cel mai bun film, în calitate de producător, fiind doar al șaselea cineast de culoare care se poate lăuda cu această performanță, după Jordan Peele, John Singleton, Lee Daniels, Steve McQueen și Barry Jenkins. El concurează la Oscaruri cu filmul „BlacKkKlansman”.
- – John Ford deţine recordul pentru cele mai multe Oscaruri obţinute pentru regie – 4.
Anul trecut, starul filmului „Mudbound” Mary J. Blige a scris istorie fiind prima persoană nominalizată la aceeaşi ediţie Oscar într-o categorie dedicată interpretării actoriceşti şi una dedicată celui mai bun cântec. Anul acesta, performanța este repetată de Lady Gaga, nominalizată pentru rolul principal din „A Star is Born” și pentru piesa „Shallow”.
Oscar 2019. Record nominalizari si premii
În categoria interpreților, Glenn Close ar putea deține titlul de actrița cu cele mai multe nominalizări la Oscar fără să fi câștigat nici o singură dată. Până acum adunase șase nominalizări, pentru roluri în filme ca „Atracție fatală/ Fatal Attraction”, „Legături primejdioase/ Dangerous Liaisons”, „Albert Nobbs” și „Marea răceală/ The Big Chill”. De data aceasta, la a șaptea nominalizare, norocul său s-ar putea să se schimbe, Glenn Close fiind favorită pentru a câștiga premiul Oscar pentru cea mai bună actriță, pentru rolul său din „The Wife”.
- – Meryl Streep este lider în topul nominalizărilor, cu 21.
- – Katharine Hepburn este actriţa cu cele mai multe premii Oscar – 4 .
Mahershala Ali este favorit pentru premiul Oscar acordat celui mai bun actor într-un rol secundar, pentru apariția sa în „Green Book: O prietenie pe viață/ Green Book”. A câștigat același premiu și în urmă cu doi ani, pentru rolul din „La lumina lunii/ Moonlight”. Dacă ar câștiga, Ali ar deveni actorul premiat cel mai repede cu un al doilea Oscar, după trofeele câștigate de Tom Hanks în 1993, pentru „Forest Gump”, și în 1994, pentru „Philadelphia”.
Aceasta este a treia oară când Amy Adams și Christian Bale joacă împreună într-un film și primesc amândoi nominalizări la premiile Oscar. Au fost pe genericul „Luptătorul/ The Fighter”, din 2010, al „Țeapă în stil american/ American Hustle”, în 2013, iar acum amândoi au fost nominalizați pentru rolurile interpretate în „Vicele/ Vice”. Până acum, numai Bale a plecat acasă cu un Oscar, pentru rolul interpretat în producția din 2010.
Protagonista peliculei „Roma”, Yalitza Aparicio, nu mai jucase niciodată într-un film înainte să fie distribuită în superproducția mexicanului Alfonso Cuaron. De-a lungul timpului, au mai fost nominalizate pentru premiul Oscar acordat celei mai bune actrițe în rol principal debutantele Quvenzhane Wallis („Tărâmul visurilor/ Beasts of the Southern Wild”, 2013), Gabourey Sidibe („Precious: După romanul Push de Sapphire/ Precious: Based on the Novel Push by Sapphire”, 2009) și Hailee Steinfeld („Adevăratul curaj/ True Grit”, 2010).
- – Compozitorul John Williams are cele mai multe nominalizări pentru un artist în viață, 51. Williams a mai primit 5 nominalizări pentru cel mai bun cântec.
- – Walt Disney deține recordul de 59 de nominalizări la Oscar.
- – Persoana care a câştigat cele mai multe premii Oscar este tot Walt Disney, cu 22 de trofee (22 competitive şi 4 onorifice), fiind de asemenea cel care a câştigat cele mai multe premii ale Academiei într-un an – 4.
- – De asemenea, femeia care a câştigat cele mai multe premii Oscar este designerul de costume Edith Head, cu opt trofee.