Orasul de la tara: comuna cea mai dezvoltata din Romania, unde pretul unei case depaseste 30.000 de euro
La 10 kilometri de Alba Iulia se afla comuna Ciugud, o localitate cu peste 3000 de locuitori. In 15 ani, aceasta a reusit sa devina un model de dezvoltare a zonelor rurale din Romania. Oamenii care locuiesc aici traiesc mai bine decat cei de la oras. Nu doar strazile sunt asfaltate, ci si drumurile comunale, asa incat localnicii merg la camp pe asfalt.
Localitatea este amplasata chiar pe stanga Vaii Muresului, pe Podisul Secaselor, si are sase sate: Drâmbar, Hăpria, Limba, Şeuşa, Teleac şi Ciugud.
In plus, iluminatul stradal se face cu ajutorul unei microcentrale ecologice amplasat pe un deal, unde vantul sufla cu intensitate. În felul acesta, primăria reușește să economisească din bugetul local aproape 12.000 de lei lunar, banii care îi plăteau pentru energia consumată cu iluminatul stradal.
„Cu toate că trăim la ţară, avem toate condiţiile, poate chiar mai bune decât la oraş. Avem iluminat public gratuit, avem televiziune prin calblu, internet, gaze, apă. Beneficiem de toate condiţiile. Străzile sunt asfaltate, chiar şi cele de ţară”, spune o localnică.