Olandezul suspect pentru uciderea fetitei din Dambovita, pus sub acuzare pentru agresiune sexuala, rapire si omor calificat

Publicat: 22 Nov. 2019, 10:40 News
Olandezul suspect pentru uciderea fetitei din Dambovita, pus sub acuzare pentru agresiune sexuala, rapire si omor calificat

Bărbatul este urmărit penal pentru trei infracțiuni: omor calificat, lipsire de libertate prin răpire și agresiune sexuală, conform unor surse judiciare.

Fetița de 11 ani a fost dată dispărută vineri după ce a plecat de la şcoală, iar duminică a fost găsită moartă pe un câmp din apropierea localităţii.

Camelia Matei, urtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Dâmbovița. a declarat pentru HotNews.ro că o persoană a fost pusă sub urmărire penală pentru omor calificat, lipsire de libertate prin răpire și agresiune sexuală.

Conform unor surse judiciare, este vorba despre un cetățean olandez suspect de uciderea fetiţei din Dâmbovița. Surse din Poliția Română au spus pentru Mediafax că cetățeanul olandez se numește Johannes Visscher.

Acesta a fost lăsat să plece din țară pentru că nu era suspect iar reprezentanții Parchetului Dâmbovița susțin că olandezul nu putea fi oprit pentru că la acel moment nu existau dovezi incriminatoare împotriva lui.

„La momentul respectiv nu existau dovezi incriminatoare. Cercetările nu-l indicau drept suspect”, a spus Camelia Matei. Aceasta a mai adăugat că analizele vor indica dacă fetița de 11 ani, răpită și apoi ucisă, a fost agresată sexual sau nu.

Fetița de 11 ani din localitatea Gura Suții a fost dată dispărută vineri, după ce nu a mai ajuns acasă de la școală. A fost găsită moartă duminică, pe un câmp din comuna Produlești. Se pare că aceasta a fost ucisă la un interval de maxim 30-35 de minute de la momentul răpirii, care a avut loc vineri, la ora 17.16.

Medicii legiști au stabilit că fetița a murit sugrumată cu pantalonii care erau pe ea.

Publicat: 22 Nov. 2019, 10:40 News
Pe aceeași temă