Oana Roman, pusă în faţa unei situaţii neaşteptate. Ce s-a întâmplat cu fiica sa, Isabela: „A fost o perioadă foarte grea despre care nu am vorbit”

28 03. 2024, 11:00

Oana Roman nu traversează o perioadă bună după moartea mamei sale. Vedeta a fost mai absentă de pe reţelele de socializare în ultima vreme, iar recent a decis să le povestească celor care o urmăresc o altă întâmplare nefericită prin care a trecut. De această dată fiica ei a fost cea afectată de întreaga situaţie.

Până acum, Oana Roman nu a dorit să vorbească despre acest subiect, însă a fost întrebată în repetate rânduri de ce fiica ei nu mai învaţă la şcoala la care a fost înscrisă anul trecut.

Astfel, vedeta a decis să răspunsă curiozităţilor şi a explicat faptul că s-a trezit pusă în faţa unei situaţii neaşteptate pe care iniţial nu a ştiut cum să o gestioneze.

Oana Roman: A fost o perioadă foarte grea despre care nu am vorbit”

Oana Roman le-a povestit fanilor ei din mediul online că în viața ei au existat mai multe probleme după moartea mamei sale, una dintre ele fiind mutarea fiicei sale de la școala unde învăța. Deși în toamnă era foarte mândră de alegerea făcută, ba chiar preda la școala privată a fiicei sale, se pare că totul s-a schimbat radical într-un timp foarte scurt.

„Acea școală s-a închis. Acum vreo două luni ne-au trimis un mail foarte sec, în care ne-au anunțat că școala se închide la sfârșitul acestui an școlar, fără vreo explicație. Nu ne-au chemat la vreo discuție. Mulți părinți s-au speriat și au început să transfere copiii de acum și Isa rămăsese singură într-o clasă în care erau oricum vreo 5-6 copii. Am fost obligată să-i caut o altă școală. A fost o perioadă foarte grea despre care nu am vorbit săptămânile astea. Pentru Isa este încă o schimbare pe care nu și-o dorea nici ea și nici eu. Această școală s-a dovedit a fi un eșec total, deși a fost prezentată ca fiind o chestia absolut excepțională. A trebuit să-mi asum”, a spus Oana Roman pe pagina ei personală de Instagram.

Isabela a fost extrem de afectată

Oana Roman a precizat că fiica ei a fost extrem de afectată de această schimbare, nu şi-a dorit să plece din colectivul cu care se obişnuise, însă nu a avut încotro. Vedeta a recunoscut că a greşit atunci când a luat decizia de a-şi înscrie copilul la şcoala respectivă, însă a fost păcălită de promisiunile pe care le-a primit.

„Au fost niște săptămâni foarte grele. De a doua zi de când am înmormântat-o pe mama, nu am apucat să mă liniștesc și să îmi trag sufletul pentru că a trebuit să alerg și să-i caut școală Isei. În ziua în care am înmormântat-o pe mama, am aflat că Isabela a rămas singură în clasă, că toți ceilalți copii s-au transferat. Nu am fost sunată să fiu anunțată de lucrul ăsta, ci am sunat eu. Două, trei săptămâni m-am agitat să găsesc o școală bună pentru ea. Evident că ei nu-i convine. Este o schimbare de care nu avea nevoie și eu am greșit. Am greșit că am mutat-o de unde era și a trebuie să-mi cer scuze față de ea și să-mi asum”, a continuat Oana Roman.

 

Sursă foto: social media