Imaginează-ți că ești pe val, piesa pe care tocmai ai lansat-o rupe, telefonul s-a încins de la atâtea solicitări de concerte, interviuri și invitații la TV. Banii vin pe bandă rulantă, lumea te recunoaște pe stradă, oamenii îti cer autografe, începi să te simți că vedetele de la Hollywood. Evident că nu ești la nivelul ăla, dar așa te simți… E plăcut, nu-i așa? Și dintr-o dată, telefonul nu prea mai sună, poate doar mama și un prieten apropiat te mai întreabă ce faci, concertele sunt cu alții, la TV sunt alții, lumea nu mai întoarce capul pe stradă după tine. E groaznic, nu?
Nu e un scenariu de film, ci realitatea crudă trăită pe propria lor piele de multe dintre vedetele postdecembriste. Au erupt în primii ani de după ’89, au fost primii în topuri în anii 2000, au avut emisiuni urmărite în acele vremuri. Dar acum sunt alte vremuri și în locul lor sunt alții. Și nu este ușor să faci altceva după ce toată viața ta ai fost pe scenă sau pe sticlă și ai făcut bani din imaginea, din vocea, din talentul tău. Și totuși, sunt foarte mulți în situația asta, iar noi am vrut să aflăm ce au ajuns vedetele de altădată…
Oana Nistor (Activ) a rămas activă doar în viața de familie
Oana Nistor s-a făcut cunoscută ca solistă a trupei Activ, alături de doi băieți, Avi și Rudi, vă amintiți de „Superstar” sau „Doar cu tine”. Așa cum se întâmplă în multe cazuri, fată drăguță, blondina s-a combinat cu un bărbat bogat, în cazul ei fotbalistul Ovidiu Petre, la acea vreme la Steaua. Cei doi s-au căsătorit, au făcut și un copil, iar Oana a decis să renunțe la cariera muzicală pentru a se dedica în întregime familiei. L-a urmat pe fotbalist în Arabia Saudită și în Italia, acolo unde el a avut contracte bănoase, dar scena încă o atrăgea. Așa că, în 2010, și-a încercat din nou norocul cu un proiect solo, care nu s-a bucurat însă de prea mare succes. Trupa Activ a încercat apoi să se relansez pe scena de la Romanian Music Awards, unde au lansat o nouă piesă în colaborare cu casa de producție a lui Smiley, dar fără succes. Din păcate pentru ei și mai ales pentru Oana, atât și nimic mai mult.
Silvia de la Vegas… la Combat Fit și iar la vioară
Silvia Lăuneanu este cunoscută în showbiz ca „fata cu vioara” sau Silvia de la Vegas, nume cu care a rămas după ce a activat în trupa De la Vegas. A colaborat mult timp cu Daniel Robu, dar în ultimii ani a fost complet dispărută din peisaj. O sportivă îndârjită, bruneta a făcut din pasiunea ei o meserie, după ce în 2013 a primit oferta de a fi profesoară de Combat Fit – o combinaţie de arte marţiale şi fitness -, la o sală de sport din Capitală. „Vreau ca multe fete să intre sub bagheta mea magică. Prin acest sport, femeile pot modela ușor diferite părți ale corpului și pot învăța și diferite mișcări de autoapărare”, se promova antrenoarea de fitness, Silvia. Se pare însă că această meserie nu este atât de ofertantă pe cât își dorea bruneta, care s-a răzgândit și vrea să fie din nou cântăreață. La începutul anului 2014 și-a schimbat numele de scenă în Silvia Lee și a lansat o piesă, care însă nu a reușit să urce în topuri. Acum este in America unde are o familie frumoasa si un trai usor.