Oamenii de știință sunt în alertă! A apărut un virus de 10 ori mai letal decât Sars-CoV-2
Cercetătorii depun eforturi în nordul Kenyei pentru a opri un coronavirus periculos – Mers – să treacă din nou de la cămile la oameni, însă schimbările climatice le îngreunează munca, scrie BBC.
Indiciile arată co Sars-CoV-2 a apărut întâi la animale, înainte să se transmită la om. Acum, experții avertizează că așa ar putea începe și următoarea pandemie.
75% dintre bolile nou apărute la om în ultima perioadă provin de la animale, arată datele Predict, o alianță a experților în boli infecțioase din toată lumea, finanțată de Guvernul american. Cercetătorii Predict au identificat deja 1.200 de virusuri zoonotice (care se pot transmite de la animale la oameni), însă estimează că mai există încă 700.000 de boli despre care încă nu se știe nimic.
Unul dintre animalele care a atras atenția – și frica – oamenilor de știință este cămila.
Cum ar putea trece virusul de la cămile la oameni
În nord-estul Africii, Asia și Orientul Mijlociu, oamenii cresc milioane de cămile, iar populații întregi se bazează pe cămile pentru hrană. Proprietarii le descriu adesea drept creaturi blânde. Totul se schimbă însă dacă încerci să te apropii de ele cu un ac pentru a le lua probe de sânge sau cu betișor cu vată prelevarea unor probe nazale și rectale. „Te pot lovi cu piciorul. Te pot scuipa. Pot urina pe tine. Și oricine intră în contact cu ele ar putea lua acea infecție”, a spus Millicent Minayo, care timp de doi ani a prelevat de la cămile în Marsabit, Kenya.
„Acea infecție” este sindromul respirator din Orientul Mijlociu (Mers), un nou coronavirus care până acum s-a dovedit a fi de cel puțin 10 ori mai mortal decât SARS-CoV-2. A fost descoperit în Arabia Saudită în 2012, iar până în 2016, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a identificat 1.761 de persoane infecctate cu Mers-CoV. Dintre acestea, 629 au murit.
Ulterior, în acel an, un focar apărut la un spital a dat semnalul că nu doar păstorii de cămile sunt susceptibili la infectare, ci orice persoană.
Oamenii au ajuns să trăiască în contact strâns cu un număr tot mai mare de cămile – condițiile perfecte pentru răspândirea unei boli letale.
„Am adus acest studiu în Kenya pentru că avem un număr mare de cămile, mai ales în Marsabit ”, a spus Minayo. Deja, ea și colegii ei au întâlnit virusul la cămile – 14 cazuri în 2019.
3 milioane de cămile trăiesc numai în Kenya
În Kenya trăiesc 3 milioane de cămile, adică 10% populația de cămilele de la nivel global. Potrivit guvernului kenyan, în Marsabit sunt 224.000 de exemplare, aproape la fel de multe ca populația localității.
Niciun localnic din Marsabit nu s-a infectat deocamdată cu virusul Mers, toate testele din ultimii ani ieșind negative. Însă dacă – sau când – acest lucru se va întâmpla, efectul ar putea fi devastator, scrie BBC.