Oamenii de ştiinţă avertizează: “Coronavirusul ar putea avea o legătură cu diabetul la copii”
Cercetătorii britanici au analizat rapoartele de la 5 secţii de pediatrie din nord-vestul Londrei. Oamenii de ştiinţă cred că noul virus ar putea cauza diabetul de tip 1 la copii. Totuşi, unul dintre autorii studiului spune că sunt şanse minime ca cei mici să dezvolte forme grave de coronavirus. Medicii îndeamnă părinţii să fie precauţi pentru ca boala să fie depistată la timp.
Oamenii de ştiinţă de la Imperial College London susţin faptul că, noul coronavirus ar putea avea o legătură cu o creştere a numărului de copii diagnosticaţi cu diabet de tip 1, scrie mirror.co.uk.
Numărul de copii diagnosticaţi cu diabet zaharat de tip 1, în spitalele din nord-vestul Londrei, s-a dublat comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
“Coronavirusul ar putea avea o legătură cu diabetul la copii”
Proteina spike a coronavirusului – cunoscută şi sub numele de proteina S, ar putea ataca şi distruge celulele pancreatice care produc insulină, la fel ca diabetul, spun oamenii de ştiinţă.
Unul dintre autorii studiului spune că sunt şanse minime ca cei mici să dezvolte forme grave de coronavirus. Pe de altă parte, cercetătorii spun că trebuie să luam în considerare complicaţiile care apar la copii în urma infectării.
O creştere a numărului de copii diagnosticaţi cu diabet, în timpul pandemiei, a fost raportată şi în China şi în Italia, însă, deocamdată nu a fost demonstrată o legătură dintre Covid-19 şi diabet zaharat.
Co-autoarea studiului, Rebecca Unsworth spune că diabetul de tip 1 poate fi gestionat prin injecţii de insulin, cu toate astea, dacă boala nu este descoperită şi tratată la timp, copiii s-ar putea simţi foarte slăbiţi. Dacă nivelul de zahăr din sânge rămâne ridicat, celulele pot dezvolta cetoacidoza diabetic (CAD), cea mai gravă complicaţie acută, care, netratată, poate determina coma diabetică şi chiar deces.
Cercetătorii au analizat datele de la cinci secţii de pediatrie din patru spitale din nord-vestul Londrei, între 23 martie şi 4 iunie.