O tornadă a fost surprinsă într-un județ din Transilvania. Cum au reacționat oamenii VIDEO
O tornadă a fost surprinsă într-un județ din Transilvania. Aceasta s-a format în apropiere de orașul Miercurea Ciuc, județul Harghita și s-a abătut asupra zonei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un locuitor din Miercurea Ciuc, județul Harghita, a surprins în imagini, luni seara, o tornadă formată la câțiva kilometri de oraș.
O tornadă a fost surprinsă într-un județ din Transilvania
În imagini se vede vârtejul provocat de vijelie, care s-a apropiat foarte mult de pământ.
„Am observat fenomenul din balcon și l-am filmat. Ca distanță, era aproximativ deasupra comunei Mădăraș. La Miercurea Ciuc a plouat apoi, torențial, însă nu am avut vânt puternic. La Mădăraș, în schimb, se vedea că e furtună puternică și vijelie”, a declarat Gheorghe Suciu, localnicul care a filmat tornada, pentru MEDIAFAX.
Judeţul Harghita a fost, până luni seara, sub atenţionare cod galben de ploi, vijelii şi grindină.