O celebră artistă a suferit în copilărie pentru cariera de succes: „Am fost complexată…”
Ami este apreciată şi iubită de publicul său, însă mulţi nu ştiu prin ce momente dificile a trecut artista pentru a ajunge să aibă o careră de succes. Şi-a deschis sufletul și a vorbit despre dificultățile pe care le-a întâmpinat de-a lungul anilor pentru a-și împlini visul de a deveni un artist cu hit-uri la radio.
Artista povesteşte că în perioada adolescenţei a avut un complex peste care a trecut cu greu. Abia când a crescut şi-a dat seama de faptul că talentul cu care a fost înzestrată este mai important, iar câţiva centimetri în minus nu pot sta în calea succesului său.
„În copilărie îmi doream să fiu de toate, de la model începând până la medic, contabil, profesor s.a.m.d , tipic unui copil. Până mi-au spus părinții să mă hotărăsc ce îmi doresc să fac în viitor, ce mă pasionează cel mai tare și am ales muzica. Am fost complexată și de înălțime o bună perioadă din adolescență și nu mi-a fost deloc ușor să trec peste asta. Fiindcă am întâlnit și persoane care mi-au tăiat din elan, îmi spuneau că trebuie să fii înalt că să reușești în această industrie. Lucrul asta m-a ambiționat să-mi demonstrez mie în primul rând că nu e așa . Și așa am reușit să trec și peste acest complex pe care l-am transformat într-un lucru bun, în ceva unic, special care până la urmă mă definește”, a declarat Ami pentru click.ro
„A fost un moment extrem de dificil”
Ami povesteşte faptul că fără susţinerea părinţilor ei nu ar fi reuşit. Artista a dezvăluit un episod emoţionant care i-a rămas în minte şi de care îşi aduce aminte mereu cu zâmbetul pe buze.
„Ei m-au susținut dintotdeauna, încă de la bun început. Tot ei m-au înscris și la primul meu concurs de muzică la care am fost premiată cu trofeul cel mare. M-au sfătuit mereu să nu las deoparte acest talent pe care l-am moștenit, să muncesc și să-l dezvolt frumos. Însă cel mai important moment în care părinții mei am simțit că fac un mare sacrificiu, a fost acela când m-au trimis departe de ei, m-au încurajat să mă mut în București, pentru că aici erau toate sursele de care aveam nevoie să fac ceea ce îmi plăcea, ce îmi doream. A fost un moment extrem de dificil, atât pentru mine cât și pentru ei. Aveam 19 ani, clasa a 12-a cu examenul de Bacalaureat, un an greu din toate punctele de vedere și uitându-mă acum în urmă, îmi dau seama cât de mult a însemnat asta! Cât de importantă a fost acea decizie luată de părinții mei”, a mai spus Ami pentru aceeaşi sursă.