O călugăriță a fost găsită în prag de hipotermie în Munții Bucegi, după ce a încercat să ajungă la Sfinx

de: Simona
21 11. 2019, 11:57

Călugărița a fost găsită după mai bine de o oră de căutări în prag de hipotermie. Întâmplarea a avut loc miercuri, iar salvamontiştii atrag atenţia că pe munte temperatura a coborât la 0 grade, fiind vânt puternic şi ceaţă.

Potrivit Salvamont, călugăriţa din Timiş care voia să ajungă la Sfinx s-a rătăcit, miercuri, între Babele şi Piatra Arsă. A fost găsită după mai bine de o oră de căutari, în pragul hipotermiei, fiind transportată de urgenţă la refugiul Baba Mare.

Abia după 2 ore de încălzire aceasta a putut fi coborâtă de pe munte. Salvamontiştii atenționează că pe munte temperatura a coborât deja la 0 grade, vântul bate cu 35 de km/h şi este ceaţă.

„Aşadar grijă mare în următoarele 4 – 5 zile. Recomandăm evitarea traseelor de creastă a Masivului Bucegi”, spun salvamontiştii, potrivit Adevarul.

Tot salvamontiștii mai spun că temperatura a ajuns deja la 0 grade, iar vantul la 35 m/s la rafală. Ceaţa densă este şi ea o mare problemă pentru amatorii de drumeţie.