Nordicii isi lasa bebelusii sa doarma afara la -15 grade Celsius! Ce beneficii are somnul in frig pentru copii

de: D. C.
30 08. 2017, 15:38

 Nordicii isi lasa bebelusii sa doarma afara la -15 grade Celsius!

Educatia in tarile scandinave e diferita fata de cea din restul Europei. Exista de asemenea si numeroase controverse in felul in care nordicii aleg sa-si creasca micutii. Spre exemplu in Finlanda, Suedia sau Danemarca nu e un lucru iesit din comun sa vezi carucioare lasate afara cand parintii merg in cafenele sau restaurante.

Curiozitatea e ca in carut chiar se afla un copilas care doarme. Se pare ca nordicii isi lasa micutii sa doarma in aerul rece pentru a le intari imunitatea inca din primele luni de viata si pentru a avea un somn mult mai bun. Parintii care isi lasa copiii sa doarma in frig, uneori si la -15 grade Celsius sustin ca micutii lor se imbolnavesc foarte rar si au un somn mult mai lung si mai odihnitor decat al altor copii care dorm in interior.

„În mod cert, bebeluşii dormeau mai mult afară decât în casă. Probabil restricţionarea mişcărilor de către haine creşte durata de somn, iar mediul răcoros de afară permite înfăşarea bebeluşui fără a duce la supraîncălzire”, a explicat Marjo Tourula, un cercetator care a facut studii pe baza acestui fenomen.