Noi detalii despre starea de sănătate a lui Dan Ciotoi, după ce a suferit două operații complicate. Artistul, pregătit să îşi facă testamentul
Dan Ciotoi a trecut prin clipe grele, după ce a fost diagnosticat cu cancer. Artistul a aflat destul de târziu cu ce probleme de sănătate se confruntă. În urma primelor controale, medicii i-au spus că starea lui este una foarte bună, deşi el se simţea rău de câteva luni. După ce a cerut a doua opinie a aflat ce se întâmplă cu adevărat. A trecut prin două intervenţii complicate, iar la mai puțin de trei luni de la ultima operație, artistul a urcat din nou pe scenă.
Lui Dan Ciotoi (68 de ani) i-a fost extirpată bucata de colon afectată de cancer. Artistul a dezvăluit că în momentul în care a aflat gravitatea situaţiei, s-a gândit că nu va putea câştiga lupta cu boala şi a dorit să lase lucrurile în ordine în urma sa. Mai mult, a povestit că a vrut să îşi facă şi testamentul, însă din fericire, operaţiile au fost un succes.
Ce planuri are Dan Ciotoi după ce s-a vindecat de cancer
Recent, artistul a dezvăluit ce program va avea vara aceasta. Artistul se pregăteşte pentru evenimentele pe care le va onora pe Litoral.
„Domnul doctor Marius Coțofană, de la Spitalul Universitar, din București, m-a operat bine de tot, am scăpat, nu mai am nimic. El a tăiat acea bucată de intestin, de 12 centimetri, unde se afla tumora, căci nu se extinsese boala, și a aruncat-o la coș. Deci, cancerul e acum la coș, am scăpat de el definitiv, am avut noroc de medici buni, cărora doresc să le mulțumesc că mi-au salvat viața.
M-am gândit la moarte, în acea perioadă foarte grea, cu emoții, căci nu știam dacă voi scăpa. Eram chiar pregătit să îmi fac testamentul. O parte din avere i-o lăsam fiului, dar nu tot, iar restul mergea la nepoți și nepoate”, a dezvăluit Dan Ciotoi pentru Playtech Știri.
Câţi bani cere trupa Generic pentru un eveniment
Dan Ciotoi a dezvăluit și care este onorariul lui și al trupei Generic, în 2024, la petreceri.
”Onorariul nostru crește, de la an la an. Dar nu cânt singur, am trupă, de șase persoane, avem cheltuieli, și cu transportul, avem de dus instrumentele, stația de amplificare. În fiecare an, mai adăugăm la onorariu câteva sute de euro în plus. În 2024, de pildă, pentru trei programe de 45 de minute, la o nuntă, avem un onorariu de aproximativ 4.000 de euro. Ne pun mirii și la masă, ne omenesc, dar noi, artiștii, nu prea mâncăm la petreceri. Iar vara aceasta vom avea concerte și pe litoral, pentru turiști, avem spectacole”, a mai spus artistul pentru sursa citată.
Sursă foto: social media