Noi detalii despre pacienții de la ”Matei Balș” care au fost transferați la alte spitale. Șase sunt în stare gravă
A trecut o săptămână de la tragedia care a avut loc în Institutul ”Matei Balș” din Capitală. Bilanțul deceselor a ajuns la 11, potrivit informațiilor din presă. În prezent, șase pacienți se află în stare gravă.
În urmă cu o săptămână, un incendiu puternic a pornit în Institutul ”Matei Balș” din Capitală, în urma căruia mai mulți pacienți s-au stins din viață. Aceștia se aflau în Pavilionul V. În scurt timp, ceilalți pacienți au fost transferați la alte spitale, iar în prezent șase dintre aceștia se află internați în spitale în stare gravă. Pacienții transferați de la ”Matei Balș” sunt acum internați la alte zece spitale din București. Dintre cei șase pacienți în stare gravă la ATI, doi dintre ei sunt intubați.
Care este starea pacienților transferați de la ”Matei Balș”, unde a pornit incendiul vinerea trecută
Conform Realitatea, pacienții sunt internați în următoarele spitale din Capitală:
– Spitalul Clinic de Urgență „Sf Ioan” din București: 7 pacienți în stare stabilă.
– Spitalul Universitar de Urgență din București: 2 pacienți. 1 pacient intubat (ATI), 1 pacient în stare stabilă. (1 pacient urmează să fie externat astăzi, 5 februarie 2021).
– Spitalul Universitar de Urgență „Elias” din București:1 pacientă secție pneumologie, stare stabilă.
– Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”din București: 6 pacienți. 2 pacienți în stare gravă (ATI), 4 pacienți în stare stabilă.
– Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” din București: 2 pacienți, 1 stare stabilă, 1 pacient în ATI.
– Spitalul Militar Central din București: 2 pacienți în secția ATI, în stare stabile, staționară, intubați/ventilați.
– Spitalul „Witting” din București: 2 pacienți, în stare stabilă.
– Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București: 3 pacienti, stare stabilă.
– Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București: 2 pacienți în stare stabilă.
– Spitalul Monza din București: 3 pacienți în stare stabilă.
Sursă foto: capturi video