Nidia Moculescu, detalii neștiute despre relația cu tatăl său: ”E ciudat să mi-l imaginez ca pe marele compozitor Horia Moculescu!”
Nidia Moculescu a vorbit în cadrul unui interviu despre relația cu celebrul său tată. Bruneta are o relație specială cu tatăl său, iar împreună au reușit de-a lungul timpului să treacă peste toate momentele dificile.
Nidia Moculescu este fiica cunoscutului compozitor Horia Moculescu și a Marianei Moculescu. Este cunoscut faptul că, de-a lungul timpului, bruneta i-a ținut partea întotdeauna tatălui său în scandalurile pe care acesta le-a avut cu fosta sa parteneră.
”Tata e tata. Pentru mine nu e Horia Moculescu. Pentru mine e tata. Normal că îmi crește inima, când văd câtă lume îl admiră, dar e ciudat să mi-l imaginez ca pe marele compozitor Horia Moculescu! Locuim împreună, gătim împreună, am grijă de el, dar chef-ul este el, de departe! Mâncarea mea preferată, făcută de el, este pilaful. De Revelion și de Crăciun vom fi tot împreună, în casă!”, a declarat Nidia Moculescu pentru sursa citată.
Totodată, tânăra a vorbit și despre cariera părintelui său. Nidia Moculescu a mărturisit și care este melodia sa preferată dintre piesele compuse de-a lungul anilor de tatăl său.
”Dintre piesele compuse de tatăl meu mie nu îmi place ”Salcia”. Mie îmi place ”Prima iubire și ultima!” Și cu asta am zis tot! El mi-a compus mai multe piese, momentan lucrăm la una nouă”, a spus ea.
Cine este Horia Moculescu
Horia Moculescu s-a născut pe data de 18 martie 1937, în Râmnicu-Vâlcea. Este pianist, interpret vocal, compozitor, moderator și creator de programe TV. Este membru al Uniunii Compozitorilor din România. A compus aproximativ 500 melodii și a luat peste 200 premii. A fost, între altele, realizatorul emisiunii de televiziune “Atenție, se cântă!”, la TVR 2.
A fost căsătorit de patru ori și a avut 2 copii: Ion Horia, cu penultima soție Ana-Maria (Ionuț, născut în 1977 la București; a murit în 2008, la Berlin, la vârsta de 31 de ani) și Nidia, cu ultima soție Mariana, născută în 1990 la București.
Sursă foto: Instagram