Nicoleta Nuca, la un pas de moarte! Ce a patit

13 09. 2018, 12:20

Nicoleta Nuca, la un pas de moarte iarna trecuta! Vedeta se afla in masina alaturi de o prietena de-a ei. Acestea se aflau in zona Brasovului. Au facut pana chiar intr-o curba, la ceas de seara. Un sofer care venea pe acelasi drum a fost la un pas sa intre in ele.

“Mi s-a întâmplat să supravieţuiesc chiar iarna asta după un accident suferit în zona Braşovului. Deşi merg cu echipa mea, de data aceea eram cu o prietenă. Maşina noastră a făcut pană destul de urâtă, pană dublă, era iarna. Am rămas blocate pe marginea drumului. Am avut ghinionul să nimerim într-o curbă foarte strâmtă, să vină un şofer care pe contrasens şi a făcut curbă foarte largă crezând că e unicul şofer de pe drumul ăla.

Eu având o maşinuţă mai mică, am dat în dreapta, era intuneric fără stâlpi de lumină şi am intrat cu roţile în şanţ, iar două din lateral s-au tăiat şi am făcut pană Am stat 6 ore până mi-au trimis altă maşină, era rig, norocul meu a fost că alimentasem înainte şi am stat pe încălzire până am fost luate de acolo”, a povestit interpreta pentru click.ro.