Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății, despre persoanele care vor fi vaccinate. Cine va primi primele doze
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a făcut declarații în cursul zilei de duminică despre campania de vaccinare împotriva noului coronavirus.
În cursul acestei dimineți, aflat la Huși, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut o serie de declarații în legătură cu vaccinul anti-coronavirus. Campania de vaccinare va începe în luna ianuarie a anului 2021, iar primele persoane care vor beneficia de vaccin vor fi cele care fac parte din sistemul medical. De asemenea, Ministrul Nelu Tătaru a mărturisit că se va vaccina și el, la rândul său, arată hotnews.ro. Aproape 550.000 de persoane vor fi vaccinate în prima parte a campaniei.
„Primii sunt cei din sistemul medical public şi privat. Avem aproape 550.000 de persoane în această cartografiere, urmând cei care sunt instituţionalizaţi, apoi cei care asigură bunăstarea şi buna funcţionare a societăţii. Sigur mă voi vaccina. Am repetat-o încă de la începutul acestei pandemii. Nu putem să ne imunizăm decât trecând prin boală sau făcând un vaccin. Tot acest an am aşteptat momentul în care să apară vaccinul. Acest vaccin a apărut, aşteptăm şi autorizarea de la Agenţia Europeană a Medicamentului. Sper să apară până de Crăciun şi atunci, din ianuarie să putem vaccina”, a declarat Nelu Tătaru.
Pe de altă parte, Nelu Tătaru a anunțat că starea de alertă va fi prelungită din data de 14 decembrie: „În acelaşi timp, ne vom raporta la fiecare localitate în parte. Avem acele restricţii, acele reguli impuse. În măsura în care avem o scădere în comunitate, nu vor interveni reguli suplimentare. În momentul în care vom avea o creştere a numărului de cazuri noi, pot interveni şi reguli suplimentare”.
În ultimele 24 de ore, în România s-au înregistrat peste 8000 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus
Bilanț coronavirus România, 5 decembrie 2020. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 8072 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus din 32441 de teste. De asemenea, s-au înregistrat și 134 de noi decese. La Terapie Intensivă sunt internați 1280 de pacienți.
Sursă foto: Captură video Youtube