Murături asortate, rețeta lui Horia Vîrlan. Trucuri pentru saramură perfectă și castraveciori crocanți

07 11. 2023, 14:48

Murături asortate, rețeta lui Horia Vîrlan. Trucuri pentru saramură perfectă și castraveciori crocanți. Cel mai simpatic bucătar s-a pregătit deja de iarnă, aşa că, dragi gospodine, luaţi aminte şi fiţi cu ochii pe el! 

Trucuri pentru murături perfecte

„Secretele mele. În primul rând, legumele trebuie să fie foarte proaspete, apoi trebuie să fie bine spălate şi zvântate. Sarea folosită este bine să fie de salină (fără iod), iar borcanele trebuie să fie perfect spălate şi opărite. De aici, încolo, nu mai este decât experienţă şi muncă”, a spus Horia Vîrlan pentru Click.ro.

Ingrediente:  Pentru un borcan de 5 litri sunt necesari: 1,5 kg castraveciori mici, culeşi cu o zi înainte, spălaţi şi zvântaţi bine, 4 ardei iuţi, spălaţi şi zvântaţi bine, 2 buc. conopidă mici spălate, rupte în bucheţele şi zvântate, 3 buc. ardei capia spălaţi şi zvântaţi, 4-6 ardei iuţi roşii spălaţi şi zvântaţi, 3 buc. morcovi medii spălaţi şi zvântaţi, apoi tăiaţi în două, 1 buc. varză roşie mică, spălată şi tăiată în sferturi, 1 căpăţână usturoi curăţat, 1 ţelină medie cu frunze verzi, curăţată şi tăiată felii groase, 3 buc. hrean, 2 crengi de mărar cu floare, 1 l de oţet de murături, 2 l de apă, 3 linguri de sare, 3 linguri de zahăr tos, condimente pentru murături.

Preparare: Fierbeţi apa şi oţetul şi amestecaţi cu sarea şi zahărul, iar la sfârşit puteţi adăuga condimente pentru murături. Aşezaţi ½ din mărarul, hreanul, usturoiul şi ardeii iuţi pe fundul borcanului, apoi puneţi, alternând, toate legumele. Adăugaţi restul de mărar, hrean, usturoi şi ardei iute, apoi turnaţi zeama şi scuturaţi bine borcanul pentru a permite bulelor de aer să se elibereze. Puneţi capacul şi aşezaţi borcanul într-un loc răcoros, iar după o lună aveţi murături asortate.

Sfaturi pentru castraveți murați crocanți și gustoși

Pentru castraveți murați crocanți și gustoși trebuie să:- speli bine castraveții- să opărești castraveții timp de 15 secunde și să-i scurgi bine de apă- să opărești restul ingredientelor (căței de usturoi, hrean, ardei iute, care este opțional, frunze de vișin)

– să folosești apă curată și fără clor, dar și sare de salină, fără iod- să așezi cu grijă castraveții în borcan, intercalând restul ingredientelor- să torni saramura fierbine deasupra, mișcând borcanul ca să nu rămână bule de aer- saramura se face adăugând o linguriță cu vârf de sare, la litrul de apă.

Sursa foto: social media