”The Movement”: Mişcarea surpriză făcută de soţia celebrului realizator TV Rareş Bogdan

10 10. 2017, 18:37

Îndrăgostită de Rareş Bogdan, dar şi de sport şi de mişcare, soţia cunoscutului moderator TV a pus bazele unei afaceri de succes într-o lume dominată de oamenii sedentari. Florina Bogdan împreună cu asociatul şi prietenul ei Dumitru Butilca, Dimi cum îl cunosc prietenii şi nu numai, care nu e nimeni altul decât omul care a adus TRX-ul în România, omul care a instruit sute de traineri şi care, încetul cu încetul, a deschis orizontul iubitorilor de sport şi, totodată, omul de la care ai multe de învăţat şi descoperit.

Împreună au deschis de curând un centru de fitness dotat cu aparatură de ultimă generaţie şi cu un nume cu impact pentru ce îşi doreşte să realizeze: ”The Movement”!

Poate cel mai bine dotat club de fitness şi centru welness din nordul Capitalei,”The Movement” se află pe Şoseaua Bucureşti Ploieşti, în clădirea Wilbrook şi reprezintă investiţia de suflet a lui Dimi şi a soţiei incisivului prezentator Realitatea TV, Rareş Bogdan. Împătimită a sportului şi a mişcării în aer liber, Florina Bogdan nu avea cum să rateze oportunitatea de a se asocia cu Dimi şi să investească împreună într-un domeniu în care se pricep şi sunt pasionaţi. Ştim că soţia jurnalistului este o învingătoare, cel puţin în câteva competiţii sportive din trecut, deschise publicului larg. Florina Bogdan şi-a urmat astfel visul şi a fondat ”The Movement”, o investiţie demnă de luat în seamă în zona serviciilor de fitness şi sănătate.

„În general, suntem cu toţii de acord: Modul în care ne mişcăm determină felul în care trăim. De aici a pornit şi ideea «mişcă-te bine, apoi mişcă-te des şi bine». Este filozofia din spatele «The Movement». Folosim metode dovedite pentru o evaluare corectă cu cel mai nou «TRX MAPS», de la TRX, tehnici de relaxare, activare şi mobilitate miofascială şi a punctelor de tensiune. Creăm protocoalele de antrenare şi nutriţie, folosind cele mai noi concepte din fitness dezvoltate de «master trainers», medici, antrenori şi oameni de ştiinţă din lumea întreagă, din comunitatea internaţională de fitness. Aceste concepte sunt folosite în toată lumea, atât de atleţii de înaltă performanţă, cât şi de atleţii de weekend pentru recuperare, prevenire şi performanţă. Vrem să vă ajutăm şi să fim alături de voi când vă atingeţi toate obiectivele: forţă, sănătate, aspect şi … mişcare. Pentru că, în final, este mereu vorba de mişcare”, consideră iniţiatorii proiectului, Florina Bogdan şi Dumitru Butilca.

MISIUNEA NOASTRĂ

„Misiunea noastră este să vă oferim cea mai bună experienţă de antrenament. Atitudinea noastră este născută din pasiune, practică şi studiu continuu şi ştim că rezultatele «noastre» sunt expresia eforturilor voastre. Părem duri în îndrumare doar pentru că nu vă lăsăm în momentele grele, suntem profesionişti deoarece nu ştim să fim altceva. S-ar putea să începi să urăşti limitele şi presiunea noastră, dar, în final, vei iubi să îţi depăşeşti limitele şi îndrăznim să credem că ne vei iubi şi pe noi. La «The Movement» vă vom oferi rezultatele dorite. Conceptul fitness «The Movement», unic în România, este o dimensiune unde găsiţi tot ce AVEŢI NEVOIE şi NIMIC din ce nu aveţi”, este ţelul tuturor celor implicaţi în centrul de fitness.

Cum este structurat ”The Movement”

„Am gândit şi unit armonios diferitele zone tradiţionale: zona cardio şi zona de antrenament funcţională, zona de mobilitate cu zona de circuit rapid, astfel încât să va oferim SPAŢIU. Spaţiu pentru a vă distra: să împingeţi, să trageţi, să alergaţi, să săriţi, să urcaţi, să va balansati, să faceţi planşă, să faceţi squat-uri, să faceţi bicicletă, să vă ridicaţi, să trântiţi, să vă recuperaţi şi apoi să o luăm de la capăt…. Avem 600 de metri pătraţi, unde găsiţi tot ce AVEŢI NEVOIE şi NIMIC din ce nu aveţi”, ne-au declarat Florina Bogdan şi Dumitru Butilca.

Iniţiatorii proiectului „The Movement” adaugă că se bazează pe o experienţă de …100 de ani împreună.

„Ne bazăm pe experienţă noastră din 2009 până în prezent în calitate de reprezentaţi şi promotori ai unor concepte de succes care în utlimii ani au făcut diferenţa în acest domeniu şi în sportul de performanţă. Câteva dintre ele sunt TRX, Gun-Ex, Power Bands, Flowin, Trigger Point, CorMax, Assault Fitness. Ne bazăm şi pe echipa formată din foşti campioni mondiali, master traineri şi instructori apreciaţi în ţară. Avem o experienţă de peste 100 de ani… împreună”, ne-au mai spus cei doi.

Concluzia vine de la Florina Bogdan: „Antrenează-te corespunzător”, spune ea. „Nu-ţi permiţi să nu o faci!”, completează Dimi.