Monica Anghel a trecut prin mari emoţii! Fiul ei a fost operat pentru a doua oară. Ce spune celebra artistă
Monica Anghel a trecut prin momente pline de emoție. Fiul ei, Aviv, a fost operat pentru a doua oară. Intervenţia a fost realizată pentru a-i fi scoase tijele din picior. Iată ce a declarat solista!
Monica Anghel a trecut prin a doua operație cu fiul ei care s-a accidentat în urmă cu un an, atunci când copilul a alunecat și și-a rupt piciorul. După prima operație care a fost reușită, băiatul a trecut recent prin a doua.
Monica Anghel, despre operația fiului ei
Medicii i-au scos tijele băiatului. Adolescentul este bine, însă urmează o perioadă de recuperare.
„Aviv este bine. Medicii i-au scos tijele, iar acum el trebuie să stea liniștit măcar două săptămâni și abia după aceea poate să-și reia, ușor-ușor, antrenamentele pe care le face. Ce a fost greu a trecut. Eu vineri plec la Arad, unde am de susținut un concert”, a declarat Monica Anghel pentru Viva.
Celebra artistă: „Am renunțat la concerte, la tot”
Monica Anghel a povestit cum s-a întâmplat accidentul în urma căruia fiul ei și-a rupt piciorul, dar și că s-a dedicat complet îngrijirii lui Aviv, astfel că a fost nevoită să renunțe la concertele pe care le avea.
„Da, cu Aviv a fost un accident banal, era iarba udă și a alunecat nu știu cum, a avut fractură de peroneu, maleolă și tibie. A avut piciorul în ghips o lună și ceva. I-au pus două tije, acum a început recuperarea, o să mergem la bazin. I-a fost foarte greu și lui și nouă. Am renunțat la concerte, la tot, ca să am grijă de el. El e cel mai important, eu sunt mâna de fier, soțul meu îi face toate poftele, dacă ne certăm de la ceva, de la asta ne certăm. Și eu am fost afectată perioada asta de presiune cu copilul, acum simt așa fizic”, a declarat solista în urmă cu un an, conform ego.
Sursă foto: social media