Mirela Vaida, adevărul despre Vulpiţa şi Viorel. Vedeta de la Acces Direct a fost aspru criticată de telespectatori din cauza celor două personaje

04 03. 2024, 11:29

Mirela Vaida a vorbit în cadrul unui interviu recent despre Vulpiţa şi Viorel. Cei doi au ajuns în emisiunea Acces Direct în urmă cu mai mulţi ani cu o poveste ce s-a dovedit a nu fi reală. Ulterior, viaţa lor s-a transformat într-o adevărată telenovelă.

Viorel şi Vulpiţa au format un cuplu extrem de controversat şi discutat de întreaga ţară. Viaţa lor a fost prezentată în amănunt în emisiunea Acce Direct, iar telespectatorii au urmărit cu sufletul la gură ce se întâmplă cu ei aproape un an de zile. Unele persoane i-au apreciat, însă au fost şi multe voci care i-au criticat.

Ce spune Mirela Vaida despre Vulpiţa şi Viorel

Invitată în emisiunea online „Gând la gând cu Teo”, artista a vorbit despre cele două personaje și care au fost, de fapt, sentimentele sale reale.

Mirela Vaida consideră că aproximativ 40% dintre români nu au acces la educație și la un loc de muncă, această situaţie fiind similară cu a celor două personaje. Din acest motiv, spune vedeta, a simţit milă la un moment dat pentru ei.

„Sentimentele mele reale au fost și le-am spus și atunci, pentru că a fost mult hate pe Vulpița (…) Eu am avut un sentiment de milă, și-ți spun de ce: pentru că noi râdem de niște personaje care ele nu sunt inventate, ele există.

Și nu sunt doar Vulpița și Viorel, cred că sunt vreo 40% din mulți români care nu au acces la educație, la un loc de muncă, la o perspectivă – nu, și atunci ce te aștepți?

Oamenii ăștia au venit ei către noi, cu un subiect pe care l-am tratat foarte grav – o tentativă de viol. Și dup-aia am descoperit, de fapt, că nu fusese tentativă de viol, că fusese minciună ei în fața bărbatului, ca să se scoată că a lipsit de acasă într-o seară.

După 3-4 zile aflăm că povestea era cusută cu ață albă și că nu era nimic adevărat din ce spunea domnișoara Vulpița, și că, de fapt, bărbatul ei fusese cel încornorat, mințit, și stai că în timpul ăla mai sună și soacra Vulpiței, care o face cu ou și cu oțet… Și de acolo, „Las Fierbinți” e mic copil”, a povestit vedeta TV.

 

 

Sursă foto: social media