Minunile se întâmplă! Povestea părintelui Ilie Lăcătuşu, sfântul cu trup neputrezit care te scapă de necazuri și boli
Sfântul cu moaşte întregi din România, sau mortul-viu, aşa este cunocut părintele Ilie Lăcătuşu din Giulești. Mărturiile celor care au fost la căpătâiul acestuia sunt incredibile!
Mulți dintre cei ce au fost „să vadă minunea” mărturisesc că mâinile părintelui sunt uneori calde, ba chiar că ar clipi sau și-ar mișca ușor buzele.
Preotul a fost descoperit, în 1998, în cimitirul din Giulești al Capitalei, întreg, neputrezit și binemirositor, întocmai ca un sfânt. Deși necanonizat încă, părintele Ilie Lăcătușu aduce sute de pelerini în capela cimitirului din Giulești, unde este așezat.
Cine este Ilie Lăcătuşu
Pãrintele Ilie s-a nãscut pe 6 decembrie 1909 în satul Crãpãturile, judeţul Vâlcea, din pãrinţi binecredincioşi. Şi-a dorit de mic copil sã-i slujeascã lui Dumnezeu şi astfel, în 1934, a absolvit Facultatea de Teologie din Bucureşti. La puţin timp dupã aceea a fost hirotonit. Slujirea preoţeascã i-a adus multe satisfacţii. Pentru mãrturisirea lui Hristos, a fost ca un ghimpe pentru regimul ateu al veacului trecut şi, din acest motiv, a avut mult de suferit. A suferit pentru biserica şi neamul sãu, pe care l-a iubit, ducându-şi crucea grea prin închisori.
Dupã ce a fost eliberat, s-a stabilit forţat la Bolintin, unde a lucrat ca zidar. Între anii 1965-2970, pãrintele Ilie a slujit într-o parohie din judeţul Teleorman, iar în 1970, a fost transferat în judeţul Ilfov la Cucuruz, unde, în ianuarie 1978, este pensionat. Suferinţele din timpul vieţii i-au afectat foarte mult sãnãtatea şi din acest motiv şi-a petrecut sfârşitul vieţii în spital, unde a spus cã, dacă nu va muri pânã la 22 iulie, va mai trãi încã doi ani. Tot atunci, a mai spus cã, dacã soţia sa va înceta din viaţã peste 15 ani, sã fie îngropatã lângã el, ceea ce s-a împlinit. Dupã cum a spus, pãrintele Ilie a trecut la cele veşnice exact la 22 iulie, acelaşi an (1983). Pe 22 septembrie 1998, la înmormântarea soţiei pãrintelui Ilie, cei prezenţi s-au aflat în faţa unui fapt neaşteptat: trupul pãrintelui era neputrezit, uscat şi plãcut mirositor. Părintele şi-a ştiut ziua morţii şi a mai ştiut că Dumnezeu l-a umplut de har, ca pe un sfânt ce este.
Moaştele pãrintelui Ilie Lãcãtuşu au fost descoperite în data de 29 septembrie 1998. Trupul neputred al sfântului, în greutate de 7-8 kg, a fost gãsit la 15 ani dupã moartea sa, în condiţiile corespunzãtoare sfintelor moaşte: nestricãcios, frumos mirositor, uscat şi uşor, pielea de culoarea alunului, pãstrându-şi dimensiunile şi aspectul, pe care privindul nu provoacã spaimã, ci bucurie duhovniceascã, dând impresia unui om care doarme.