Ministrul Sănătății Nelu Tătaru: ”Ce vedem acum e evoluția de peste o vară întreagă și reluări de activități”
Astăzi, 3 octombrie, este a patra zi consecutivă în care România înregistrează peste 2000 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut declarații în acest sens.
În ultimele 24 de ore, țara noastră a înregistrat, din nou, peste 2000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. De asemenea, au fost înregistrate și 32 de noi decese, iar pe secțiile de Terapie Intensivă sunt internați 583 de pacienți. Ministrul Nelu Tătaru susține faptul că aceste creșteri intervin, după ce activitățile au fost reluate.
„Sunt 583 de pacienți la ATI, dintre care 179 sunt cei pe ventilație mecanică asistată invazivă. În acest moment stăm pe 2.064 de cazuri. Încercăm să stabilim un platou la 2.000, dar nu ține doar de noi. Pandemia nu se tranșează în spital. Tratăm ce se adresează spitalului și încercăm să avem cât mai puține victime și să dăm tratamente corespunzătoare. Pre-spitalul este cel care dă transmiterea în comunitate și care aduce focarele la noi”, spune ministrul.
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru: ”Ce vedem acum e evoluția de peste o vară întreagă și reluări de activități”
”Am avut două luni în care am mers pe un registru al indicațiilor, respectate aproape de toată lumea. Am avut o cădere a numărului de cazuri la începutul lunii iunie, au insistat anumite curente de negaționare, de bagatelizare a tot ce s-a întâmplat în prima perioadă. Au urmat, începând cu 15 mai, acele relaxări sau reveniri la normalitate, a urmat un concediu. Ce vedem acum e evoluția de peste o vară întreagă și reluări de activități.
Dacă fiecare respectă acele norme, ar trebui să stabilizam acel plafon în jur de 2.000. Dacă nu, vom vedea o creștere progresivă, nu exponențială în perioada următoare. Trebuie să ne gândim nu doar la numărul de cazuri care crește. Toate acele cazuri vin pe un sistem sanitar, vor fi preluate de un corp medical deja obosit de 7 luni”, a declarat Ministrul Nelu Tătaru, potrivit Digi24.