Ministru Sănătății: ”Cei doi medici de la Spitalul Gerota, în stare critică, prognosticul doctorilor este rezervat”
Cele două doctoriţe de la Spitalul MAI Dimitrie Gerota, infectate cu coronavirus, sunt în stare critică, iar prognosticul medicilor este rezervat, a anunţat, sâmbătă, ministrul Sănătăţii, la Antena 3.
„Sunt în stare critică (cele două doctoriţe de la Spitalul Gerota – n.r.), sunt ventilate mecanic, prognosticul medicilor este rezervat, dar ei fac toate eforturile necesare„, a spus ministrul Sănătăţii, Nelu Tatătaru, sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
Doi medici care lucrează pe secţia de la Terapia Intensivă de la Spitalul MAI Gerota sunt în stare critică, după ce au fost infectaţi cu coronavirus.
Ambele doctoriţe au doar 40 de ani şi niciuna dintre ele nu are alte probleme medicale. Ele au fost duse la Institutul C.C. Iliescu, unde au fost intubate.
Jumătate din personalul medical al spitalului a fost depistat cu noul coronavirus. Zeci de cazuri au fost confirmate într-o singură zi.
Medicii şi asistentele ar fi fost contaminaţi de fostul ofiţer MAI care a venit infectat şi a minţit autorităţile că nu a fost plecat din ţară. De fapt, fusese în Israel.