Mihai Gâdea ascunde o poveste tulburătoare! Ce s-a aflat despre tatăl său
Mihai Gâdea, prezentatorul emisiunii „Sinteza Zilei”, de la Antena 3, este invitatul lui Adrian Artene, vineri, 29 aprilie, începând cu ora 19.00. Printre multe alte destăinuiri, celebrul realizator dezvăluie o poveste tulburătoare, de când era un adolescent care visa doar să ajungă la mare, în vacanța de vară.
Tatăl lui i-a propus târgul, el l-a acceptat. Să muncească două săptămâni la o casă de copii, apoi primea recompensa, o sumă de bani la care nu visase. Zis și făcut, doar că avea să aibă un șoc.
Povestea începe liniștit, dar vorbele lui Mihai Gâdea aveau să descopere ”iadul”.
”Mă duc într-o zi la taică-miu și-i zic, «Tată, uite, vine vacanța, vreau să mă duc și eu la mare, sau nu mai știu unde voiam, cu prietenii… Am și eu nevoie de niște bani…» Dar nu i-am cerut mult, i-am cerut, așa, rezonabil. Că nu eram noi o familie cu niște superposibilități. Dar, mă rog… Și taică-miu îmi zice: «Da, uite, îți dau mai mult, îți dau atât!» Eu, când am auzit, l-am întrebat de ce?
Și el zice: «Uite cum facem, facem o înțelegere. Tu te duci și lucrezi două săptămâni la casa de copii cutare. După care te duci în vacanță și-ți dau banii ăștia». Îi zic, «Bă, tată, tare!» În sufletul meu era că fac o chestie OK, dar totuși mă ținea, că eram și eu cu vacanța, eram adolescent…”, dezvăluie Mihai Gâdea, în podcastul lui Adrian Artene.
Cele mai tari interviuri pot fi văzute, live, pe canalul YouTube „Altceva cu Adrian Artene”. Cei care doresc să se aboneze o pot face AICI.
Cine este soția lui Mihai Gâdea
Agatha Kundri, soția lui Mihai Gadea, este o prezență discretă și nu se știu foarte multe lucruri despre ea.Soția lui Mihai Gâdea a abosolvit Universitatea de Vest din Timisoara în anul 2004 și este fiica unui pastor adventist. Soția lui Mihai Gâdea este de profesie sociolog, este pasionată de sport, practică triatlonul (înot, ciclism și atletism) și detine o gradiniță cu program afterschool.
Mihai și Agatha sunt împreună de aproape 18 ani și au împreună o fata, pe Maisha Karina. Fiica lor moștenește trăsăturile ambilor părinți, fiind o domnișoară extrem de frumoasă.
Maisha Karina Gâdea este pasionată de fotografie și muzică, iar în urmă cu câțiva ani a înregistrat două coveruri: ”Ordinary World” şi ”Somewhere only we know”.