Mihai Bendeac, despre lupta cu depresia: ”N-am reușit s-o înving, își arată colții destul de des”
Mihai Bendeac este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune, are o viață la care mulți nici măcar nu visează, însă lucrurile în ceea ce îl privește nu sunt întotdeauna roz. Puțini sunt însă cei care știu că acesta se luptă de ani buni cu depresia.
Recent, celebrul actor a vorbit despre boala care îl chinuie de ani de zile și de care se chinuie să scape.
„Nu, n-am reușit s-o înving, își arată colții destul de des, aș spune, dar cred că am învățat să trăiesc cu ea. Am învățat să nu mă mai sperii atât de tare atunci când apar episoadele de genul ăsta, dar nu pot să spun c-am trecut peste”, a declarat Mihai Bendeac, potrivit VIVA!
Totodată, în cadrul interviului Mihai Bendeac a vorbit și despre religie și cum s-a transformat de-a lungul timpului.
„Sunt profund antireligios, am devenit așa cu timpul, pentru că, atât cât am putut, am studiat Istoria religiilor, impactul pe care l-a avut religia de-a lungul timpului, utilitatea pe care a avut-o religia, rezultatele pe care le-a obținut sau mai degrabă nu le-a obținut religia de-a lungul timpului și am devenit profund antireligios”, a mai adăugat acesta.
„În același timp, am niște înclinații mistice extrem de puternice cumva și aceste înclinații sunt explicate într-un capitol care se numește Povestea lui 46. Pentru mine, Divinitatea ține mai degrabă de un număr și ce mi-a relevat numărul respectiv”, mai spune Mihai Bendeac.
Cine este, de fapt, marea iubire a lui Mihai Bendeac
Înainte de relaţia cu Roxana Vrancea, Mihai Bendeac și-a găsit marea dragoste, dar din păcate totul s-a destrămat, deși s-au logodit.
Singura femeie care l-a „suportat” pe Mihai a fost Andreea Vasile, actrița devenită cunoscută din realityshow-ul „Big Brother”. Andreea Vasile a avut o relație serioasă cu celebrul actor, dar din păcate cei doi au decis să o ia pe drumuri separate.
Andreea are acum o viață fericită alături de partenerul ei, dar şi de minunea de copil care a apărut în viaţa lor.
„Nu m-am hotărât să devin mamă, cred că e o chestiune care se naște natural, atunci când întâlnești un om pe care-l iubești și alături de care îți dorești să-ți petreci tot restul vieții. Cel puțin la mine lucrurile s-au întâmplat așa. În momentul în care am întâlnit omul alături de care mă vedeam îmbătrânind și pe care îl idolatrizam, pentru că mi se pare și în continuare că e cel mai bun, mișto, fain, deștept om de pe planetă, atunci a fost prima dată când m-am gândit că mi-aș dori un copil, iar asta s-a întâmplat. Alexandru Mihai are un an și aproape o lună”, a povestit Andreea Vasile.
Sursă foto: Arhivă Ciao