Mihaela Stan, prima reacție după ce a fost eliminată de la Survivor: „Nu am crezut vreodată că voi ajunge să plâng după un cartof”
Mihaela Stan, eliminată de la Survivor 2022, ne-a dezvăluit într-un interviu exclusiv cum a trăit experiența în Republica Dominicană la cea mai grea competiție de supraviețuire.
Mihaela Stan, eliminată de la Survivor 2022: „Mi-a părut rău de faptul că…”
Față de ceilalți colegi eliminați de până acum, tânăra spune că Survivor nu este o competiție chiar atât de grea. Asta deși recunoaște că foamea a fost unul dintre cele mai grele lucruri de suportat.
CIAO.RO: Mihaela, ai intrat în echipa Războinicilor și ai ajuns în cea a Vulturilor. Practic ai dat bandana albastră pe cea roșie. Cum ai resimțit acest moment?
Mihaela Stan: Un moment neașteptat atât pentru mine, cât și pentru colegi. Mi-a părut rău de faptul că nu am putut continua cu aceeași culoare, cu care am început această experiență, dar a trebuit să mă adaptez repede la schimbări. Însă sunt fan culoarea roșie, este una dintre preferatele mele, îmi stă și bine în roșu, deci pot spune că m-am adaptat destul de repede.
CIAO.RO: Îmi amintesc că spuneai că vrei să arăți că nu este atât de greu în Survivor… Ce părere mai ai acum, după ce ai trăit această experiență?
Mihaela Stan: Nu îmi voi schimba părerea. Simt că am avut oamenii potriviți lângă mine pentru a trece ușor prin această experiență.
„Foamea a fost cel mai de temut dușman al meu”
CIAO.RO: Care a fost cel mai dificil moment din competiție pentru tine?
Mihaela Stan: Foamea a fost cel mai de temut dușman al meu, nu am crezut vreodată că voi ajunge să plâng după un cartof.
CIAO.RO: Crezi că vei mai ține legătura cu foștii tăi colegi din cele două echipe?
Mihaela Stan: Cu siguranță, îmi plac toți. Sunt oameni buni, iar cu unii dintre ei chiar am amintiri frumoase și îmi doresc și pe viitor să facem povești noi.
CIAO.RO: Ce îți dorești să faci odată ce revii în țară?
Mihaela Stan: Cea mai mare dorință pe care o am când voi ajunge este să mănânc atât de mult, până la refuz probabil. După atât timp de stat în junglă, s-au strâns multe pofte.
Foto: PR Pro TV