Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară a fost operată! Cum se simte acum solista și ce spun medicii
Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară a fost operată, din nou, de către medici. În luna iulie, solista a fost externată acasă, iar acum s-a luat decizia unei noi intervenții chirurgicale.
Potrivit Cancan, în acest moment medicii sunt mulțumiți de evoluția stării de sănătate a mezzosopranei Maria Macsim Nicoară, însă ancheta s-ar afla, încă, „pe loc”. Săptămâna trecută, mezzosoprana a avut parte de o nouă intervenție chirurgicală, iar acum rezultatele, spun doctorii, sunt mult mai bune decât lunile trecute.
Vă reamintim că anul acesta, mezzosoprana Maria Macsim Nicoară a suferit un accident grav în locuința sa. Ea ar fi căzut pe scările casei sale. Fiind vorba de un accident casnic, autorităţile fac cercetări pentru a stabili cu exactitate condiţiile în care s-a petrecut incidentul.
Ea a fost internată atunci la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, în comă. Recent, mezzosoprana Maria Macsim Nicoară s-a trezit din comă. La începutul lunii iunie, mezzosoprana a reușit să respire fără ajutorul aparatelor și a deschis ochii.
Ce spune avocatul soțului mezzosopranei Maria Macsim Nicoară
„Au consumat alcool, nu o cantitate mare. Apoi ea a căzut pe scări, i s-a făcut rău. Au crezut (amândoi, n.r.) că îi este rău de la alcool, de asta nu au sunat la ambulanţă. Abia după câteva ore au sunat la 112, când au observat că este în stare critică. Ei se certau, dar nimic în afara certurilor de familie pe care oricine le are“, a spus Andrei Horga, avocatul soţului sopranei, la câteva zile după accident.
Maria Macsim Nicoară nu voia să renunțe ușor la locul unde și-a investit toate economiile
Familia mezzosopranei Maria Macsim Nicoară a precizat că toate economiile ei s-au dus către casa în care locuia alături de Codrin Nicoară, în Aroneanu. Acolo a investit bani și sentimente. Nu s-a bucurat prea mult de ea pentru că relația dintre ea și soț s-a răcit considerabil. Familia ei a precizat că Nicoară i-ar fi dat termen să plece din casa din Aroneanu în această vară, relateză bzi.ro.
Odată cu îmbunătățirea stării de sănătate a mezzosopranei Maria Macsim Nicoară, oamenii legii vor dori să știe ce s-a întâmplat în ziua în care a fost la un pas de moarte. Anchetatorii vor să afle dacă a căzut pe scări sau a fost împinsă. Soțul femeii i-a povestit procurorului de caz că duminică, în ziua producerii accidentului, cei doi ar fi băut alcool. Apoi, femeia care dormea în camera de la etaj ar fi încercat să coboare scările în jurul orei 11 noaptea, iar atunci ar fi căzut pe trepte. În acest caz a fost deschis un dosar pentru tentativă de omor, în rem.