Mesajul Gabrielei Firea pentru bucureșteni în contextul pandemiei de coronavirus

18 04. 2020, 14:47

Gabriela Firea, Primarul General al Capitalei, a transmis un mesaj important pentru cetățeni, în contextul pandemiei de coronavirus.

Mesajul a fost transmis de edil chiar pe rețelele de socializare, printr-un live, afându-se în bătaia soarelui, pe bancă. Tuturor le este greu în această perioadă, din cauza pandemiei de Covid-19 și a măsurilor impuse, însă Gabriela Firea transmite faptul că mai bine stau oamenii în casă, singuri și plictisiți, decât bolnavi și internați la ATI.

„Îi rog pe bunicii şi părinţii noştri să stea acasă în aceste zile, să nu se lase convinşi poate de un prieten, poate de un vecin, să rişte, să iasă din casă doar până la colţul străzii pentru că se pot întâlni cu alte persoane care sunt deja infectate, din dorinţa de a aduce în case Lumină, Lumina Sfântă. Este posibil să se îmbolnăvească şi nu se ştie care va fi urmarea după ce se contaminează. Poate să fie bine, dar poate să nu fie bine”, a transmis primarul.

„Am sacrificat economia, am sacrificat educaţia pentru că şcolile au trebuit să fie închise, cursurile suspendate. Şi noi ce facem acum? Am muncit cu toţii o lună, ne-am chinuit şi pentru două, trei zile în care dorim să păstrăm tradiţia compromitem toată munca noastră a tuturor în câteva ore. Vă implor, rămâneţi acasă, rămâneţi în solitudine oricât ar fi de greu”, a mai spus Gabriela Firea, potrivit Adevărul.

„Mai bine plictisit decât pacient, mai bine nerăbdător decât pacient, mai bine izolat decat pacient, mai bine fără tradiţie decât pacient, mai bine fără petrecere decât pacient, mai bine fără invitaţi la masă decât pacient, mai bine fără Lumină de data aceasta decât pacient”, a transmis primarul Capitalei.

https://www.facebook.com/gabifirea/videos/611304066131210/